Toate documentele care făceau referire la activitatea Astra Asigurări din ultimii 8 ani ar fi dispărut din arhiva ASF, lucru care i-a nemulţumit pe procurorii DNA. Cei din urmă doreau să consulte actele respective, declară surse apropiate situaţiei.
“Au dispărut inclusiv rapoartele de şedinţă, corespondenţele, fişele posturilor acelor persoane care se ocupau de păstrarea şi arhivarea documentor, cu atribuţii în menţinerea întregii corespondenţe. Procurorii DNA sunt extrem de supăraţi. Ei au cerut ASF documentele despre activitatea Astra Asigurări, iar Autoritatea a spus că nu le mai are”, arată sursele citate de Ziarul Bursa. Acestea mai adaugă că în cadrul ASF a fost consitituită o comisie de anchetă, care cercetează dispariţia dosarelor.
Totodată, documentele cu pricina ar fi fost sustrase de unii angajaţi ai ASF. Astfel, ei au vrut să mascheze acţiunile care au dus la falimentul Astra Asigurări.
Întrebaţi în legătură cu acest subiect, reprentanţii ASF au declarat că “sunt chestiuni de organizare internă, care nu se dezbat în public”.
Curtea de Apel Bucureşti a stabilit primul termen pentru judecarea apelului din dosarul de faliment al societăţii de asigurări, joi, 24 martie. Apoi, dacă falimentul va fi confirmat definitiv, păgubiţii societăţii să poată să îşi primească banii de la Fondul de Garantare.
Consiliul ASF a hotărât la sfârşitul verii anului trecut să ceară intrarea în faliment a companiei Astra Asigurări, după ce societatea, care se afla în administrare specială, nu a reşit să strângă cele 425 de milioane la capital. De altfel, Astra Asigurări se află în proces de redresare financiară din februarie 2014, administratorul special fiind KPMG Advisory.
În momentul în care ASF a cerut falimentul companiei de asigurări, compania avea 1.8 milioane de asiguraţi, cu 2.5 milioane de poliţe valabile.
La începutul lunii septembrie 2015, ASF a depus, la Tribunalul Bucureşti, cererea pentru deschiderea procedurii de faliment a Astra Asigurări, căreia autoritatea financiară i-a retras autorizaţia de funcţionare la sfârşitul lunii august al aceluiaşi an, după ce planul de redresare a dat greşi.
De asemenea, Fondul de Garantare a Asugraţiea aprobat, în Comisia Specială, un număr de 2.031 de dosare cu valoare totală la plată de peste 8 milioane de lei pentru păgubiţii Astra Asigurări. În prezent, alte 7.257 de dosare sunt în curs de redresare.