Deși ]n majoritatea ramurilor comerciale au crescut cifrele de afaceri în a patra lună a anului față de aceeași lună din 2013, există un produs care s-a vândut mai puțin, chiar dacă prețurile au crescut în ultimul timp, respectiv combustibilii. Astfel, în luna aprilie cifra de afaceri din comerțul cu carburanți a scăzut cu 5,1% față de aprilie 2013 și cu 16,2% față de luna martie 2014.
Scăderea cifrei de afaceri a fost cel mai probabil determinată de scumpirea acestui produs, prin introducerea taxei supliementare de 7 eurocenți la 1 aprilie. De asemenea, combustibiliii s-au scumpit la început de an, din cauza schimbării modalității de calcul a accizei.
Creștere la restul categoriilor
În luna aprilie 2014, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de luna precedentă ca serie brută cu 0,5% şi a scăzut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,2%, a anunțat astăzi Institutul Național de Statistică.
Față de aceeași lună a anului trecut, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută cu 4,5% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 5,1%.
De asemenea, în perioada 1.I-30.IV.2014, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de aceeași perioadă din 2013 atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 7,9%, respectiv 7,2%.