Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va începe să publice la sfârşitul lunii lista datornicilor la stat, dar a mărit cuantumul datoriilor care vor fi date publicităţii, deoarece i-ar fi costat prea mult să notifice toţi datornicii.
Începând cu 30 aprilie, cuantumul minim al datoriilor la buget care se vor publica vor fi de 100.000 lei în cazul marilor contribuabili, 50.000 lei în cazul contribuabililor mijlocii, 10.000 lei în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv persoanele fizice care au obligații fiscale restante aferente activităților economice desfășurate independent sau profesiilor libere și 1.500 lei în ceea ce privește persoanele fizice, altele decât cele din categoria anterioară, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
În perioada imediat următoare, contribuabilii ale căror restanțe fiscale înregistrate trebuie publicate vor primi notificări conținând cuantumul datoriilor, pentru a avea posibilitatea stingerii acestora sau clarificării situației fiscale.
“În procesul de analiză a oportunității modificării prevederilor OPANAF nr. 558/2016 au fost luate în considerare atât scopul de a preveni și reduce arieratele la bugetul general consolidat, cât și costurile necesare notificării, astfel încât se impune modificarea plafoanelor obligațiilor fiscale restante, care se vor publica pe pagina de internet www.anaf.ro”, informează ANAF.
Obligația de publicare a listei debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante este prevăzută de art. 162 din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015.