Pentru multe persoane, o viaţă în New York este un vis devenit realitate, însă un studiu recent a constatat că oraşul are cei mai nefericiţi locuitori din Statele Unite, potrivit DPA, citată de Agerpres.
Cele mai fericite oraşe americane au fost găsite în statul sudist Louisiana, pe primul loc plasându-se Lafayette.
În topul „nefericirii”, condus de New York, mai intră alte patru metropole americane: Pittsburgh, Louisville, Milwaukee şi Detroit, relevă studiul, intitulat „Unhappy Cities”, lansat săptămâna trecută de Biroul Naţional de Cercetări Economice din SUA.
Cercetarea şi-a bazat, în principal, concluziile pe un chestionar al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, distribuit în ultimii ani, care punea întrebarea: „În general, cât de mulţumit sunteţi de viaţa dumneavoastră?”.
Ulterior, studiul a pus în relaţie răspunsurile respondenţilor cu veniturile, preţurile locuinţelor, vârsta, rasa, educaţia şi starea civilă, pentru a afla cât de fericiţi sunt locuitorii unui oraş.
Studiul, care a inclus datele colectate din 177 de oraşe, a constatat că locuitorii au fost adesea dispuşi să renunţe la fericire în schimbul unor câştiguri mai mari sau unor preţuri mai scăzute la locuinţe.