Persoanele care beau cel puțin o doză de băutură acidulată dietetică pe zi au un risc mare să facă infarct sau accident vascular cerebral, atrag atenția cercetătorii americani.
Persoanele care beau o doză de băutură acidulată „zero calorii” pe zi, fie că este vorba de cola sau sucuri de fructe, au un risc cu 43% mai mare să sufere un atac de cord sau cerebral, arată un studiu efectuat de cerectătorii de la Universitatea din Miami și Centrul Medical din Columbia. Mai mult, aceste băuturi atacă ficatul în aceeași măsură ca alcoolul. Cauzele acestui fenomen nu sunt pe deplin înțelese. Una din cauze ar putea fi conținutul de aspartam, un înlocuitor al zahărului care a fost asociat cu un risc mai mare de cancer. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 2.564 de persoane, care au consumat acest tip de băuturi carbogazoase timp de 10 ani.