Sportiva „tricoloră” a trăit, ieri, o zi istorică, după ce a trecut pentru prima dată, de turul secund, la un turneu de Grand Slam
Irina Begu (poziția 42 WTA) începe să se afirme și ea în tenis și evoluează excelent la Melbourne, la Australian Open. Sportiva în vârstă de 24 de ani a dat lovitură în primul tur al competiției și a trimis- o acasă pe nemțoaica Angelique Kerber (locul 9 WTA), iar ieri a obținut un nou succes.
Este favorită și în faza următoare
Adversară i-a fost Katerina Siniakova, jucătoare din Cehia, locul 81 WTA. Irina s-a impus la capătul unui meci solicitant (două ore și patru minute), în două seturi, scor 7-5, 6-4. Astfel, pentru prima dată în carieră, Begu va evolua în turul al treilea al unui turneu de Mare Șlem.
În această fază, ea o va înfrunta pe nemțoaica Carina Witthoft (locul 104 WTA), cea care a depășit-o pe Christina McHale (SUA), scor 6-3, 6-0.
A luat cel mai mare premiu
Până acum, viitoarele rivale s-au mai aflat o singură dată față în față, în 2013, în turul întâi de la Bad Gastein, atunci când românca s-a impus cu scorul de 6-3, 6-3. Performanța de ieri îi aduce Irinei și cea mai mare sumă câștigată, până acum, în cadrul unui turneu: 80.000 de dolari. Alături de Begu, în turul al treilea se va regăsi și Simona Halep(foto). Ocupanta locului al 3-lea în ierarhia mondială nu a întâmpinat probleme, ieri, în disputa cu Jarmila Gajdosova (locul 62 WTA).
Întâlnește locul 258 WTA
Constănțeanca a petrecut doar o oră și șapte minute pe „Rod Laver Arena” și s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2. La fel ca și Begu, Simona are și ea asigurat un cec în valoare de 80.000 de dolari.
În faza următoare, românca are parte de un meci facil, împotriva americancei Bethanie Mattek-Sands (locul 258 WTA). Halep debordează de optimism și spune că se simte în mare formă.
„Am jucat foarte bine și sunt mulțumită de jocul meu. A fost un meci dificil, dar mă așteptam. Știam că este o adversară grea și că lovește foarte puternic. Cred că am jucat foarte bine și am avut un serviciu bun. M-am adaptat bine la condiţiile meciului, am intrat bine pe teren şi am fost foarte liniştită. Sunt în cea mai bună formă a mea. Sunt foarte încrezătoare în mine şi când întru pe teren mă gândesc că trebuie să câştig meciul”, a spus Halep.