Un nepalez în vârstă de 27 de ani a fost scos în viaţă, după aproape 82 de ore petrecute sub dărâmăturile unui hotel în Kathmandu, capital nepaleză devastată de cutremurul de sâmbătă.
Potrivit publicaţiei Nepali Times, Rishi Khanal a fost prins sub dărâmături, fără hrană şi fără apă, într-o cameră, în care au fost descoperite şi trei corpuri neînsufleţite. Clădirea care s-a prăbuşit se afla în cartierul Gongabu, din nordul capitalei nepaleze. Bărbatul, scos de sub ruine de echipe de salvare franceze şi poliţişti nepalezi, a povestit că a reuşit să supavieţuiască bându-şi propria urină.
“În primele zile eram convins că voi fi salvat, dar apoi am renunţat să mai sper. Unghiile începuseră să mi se albească iar buzele mi-au crăpat îngrozitor. Eram convins că nu va veni nimeni după mine. Eram sigur că o să mor”, a declarat Rishi Khanal. Un al doilea bărbat prins sub dărâmături a reuşit să se facă auzit de către echipa de salvare, dar a murit înainte ca el să fie scos de sub dărâmături.