O platformă mobilă de prezentare şi producţie culturală, inaugurată la Berlin, va călători, până la sfârşitul anului, prin Varşovia spre Bucureşti.

În timp ce grupările extremiste se adunau de 1 Mai la Berlin pentru bătaia devenită de vreo 20 de ani tradiţie - un protest violent la adresa capitalismului şi a globalizării în cursul căruia se incendiază maşinile scumpe şi se sparg geamurile restaurantelor McDonald’s - într-un alt colţ al capitalei germane, câţiva artişti europeni, reuniţi într-un nod de comunicare, puneau în discuţie tematici contemporane doar întâmplător asemănătoare.

Ce a mai rămas din idealurile colective, cum se pot depăşi condiţiile actuale de competiţie economică, la ce ne obligă instigările la succes individual pe spezele comunităţii sau tendinţele generale către izolarea naţională şi etnică sunt câteva dintre întrebările puse pe tapet în agora prezentului - Knot, o platformă gonflabilă inaugurată zilele trecute pe un teren viran din centrul Berlinului, instalaţie care va ajunge şi la Bucureşti.

„Până la urmă, actualitatea ne uneşte, ne confruntăm cu probleme comune de la forme de represiune actuală la credit, chestiuni legate de o anumită pierdere de semnificaţie a politicului în favoarea anumitor structuri birocratico-financiare pe care nu le mai putem controla”, spune scriitorul şi filosoful Vasile Ernu, evocând angoasele unei generaţii. O generaţie întinsă şi în statele care au epuizat vârsta discursului anticomunist militant pentru a se alinia unei problematici globale.

Se vorbeşte despre rezistenţa în faţa unor noi şi mai subtile forme de control. Structurile de putere moderne discreditează ideea de revoltă. Părerile intelectualităţii europene sunt mai degrabă de stânga, iar declaraţiile, pornind de la cele artistice, pun în discuţie metehnele societăţii de consum, de la politicile care o încurajează şi până la lipsa de reacţie a celor care o suportă.

„Până la urmă, nici comunismul nu a fost făcut de cei care îl lăudau, ci mai degrabă de cei care au tăcut atunci”, spune Vasile Ernu, amintind că arta modernă este o artă de atitudine.

CREZ

„Noi nu aruncăm cu sticle în geamurile corporaţiilor”

Unde este agora prezentului? - este încă una dintre nedumeririle celor alungaţi în case după ce peste parcuri s-au construit sedii de bancă, iar biblioteca a devenit mall.

Viziunile legate de recucerirea spaţiilor publice, mai degrabă în opoziţie cu înţelegerea capitalistă a acestui ideal, sunt încurajate în proiectul Knot, parte din programul „The Promised City” (Oraşul promis), iniţiat de Goethe Institute Varşovia în parteneriat cu Polish Institute Berlin şi finanţat atât de Comisia Europeană, cât şi de alte instituţii din ţările partenere, printre care şi Institutul Cultural Român din Berlin.

În căutarea spaţiului public

„Este o dezbatere importantă, în măsura în care spaţiul public se pierde, devine un spaţiu politizat, privatizat, un spaţiu care exclude din ce în ce mai mulţi oameni pe motive mai ales economice”, explică Raluca Voinea, unul dintre cei patru curatori ai proiectului Knot.

„Dacă nu ai resursele de a te adapta normelor impuse, eşti exclus din viaţa societăţii. Ţi se încuie parcul noaptea, nu poţi intra la shopping-mall dacă nu ai o anumită ţinută, în aeroport eşti în permanenţă urmărit, în bibliotecă sunt camere de supraveghere... Aceste locuri nu mai sunt ale tuturor, ci mai degrabă ale celor care-şi permit sau ale celor despre care societatea crede că se potrivesc acolo. Un spaţiu care ar trebui să ne aparţină tuturor nu ne mai aparţine, iar noi ne întrebăm cum am putea să-l cerem înapoi. Nu facem parte din categoria celor care aruncă cu sticle în geamul corporaţiilor, însă împărtăşim aceleaşi idei, deşi suntem diferiţi, avem oameni care ştiu să teoretizeze, alţii care ştiu să producă obiectele care ar putea purta acest mesaj, alţii care ştiu să cânte şi o fac aici..”, spune Raluca Voinea.

Feminism în „era capitalismului global”

Odată focul aprins în câmp, în jurul lui se ramifică tematici. În timp ce un artist polonez îşi exprimă nemulţumirea faţă de fondurile prea mici pentru cultură, vânzând piesă cu piesă şi la preţ dublu instalaţia artistică din ţigări cumpărate ieftin de la Varşovia - o încercare de a-şi dubla bugetul pentru viitoarele lucrări, un trio din România apără, în stil propriu, egalitatea între sexe.

„Misiunea noastră constă în dezvoltarea unei colecţii de haine, inspirată din viaţă - «Inspired by Life» ar fi numele ei în engleză. Ceea ce facem noi nu are legătură cu punctul de vedere al unui creator de modă, nu ne interesează tendinţele, ci creăm forme-manifest în raport cu problematici contemporane”, spune Rodica Tache, una dintre membrele grupului Harta, trei artiste care se definesc în primul rând prin a fi femei şi, pornind de la asta, urmăresc „declararea unei poziţii feministe în condiţiile capitalismului global”.

Luptă pentru salvarea feminismului

„Suntem interesate de o analiză critică asupra societăţii şi de un mod de a nu accepta întâmplări înţelese de obicei ca fiind în firea lucrurilor”, adaugă Anca Gyemant, care îşi apără acest punct de vedere chiar şi „într-un moment în care feminismul este considerat istorie, anihilat de legi care protejează şi susţin egalitatea între sexe”.

Principala parte a proiectului lor presupune să citească, să scrie, să vorbească cu oameni, după care vor strânge piese vestimentare cu o anumită istorie - unele le-au aparţinut, pe altele le-au primit - şi vor face o compoziţie.

Dacă ar fi să şi-o imagineze încă de pe acum? „Am o rochie pe care am primit-o de la ajutoare, prin anii ’90. Am purtat-o pe tot parcursul liceului, a rămas prin dulap şi am redescoperit- o. Odată cu ajutoarele care au venit din aşa-zisul Vest - fac o distincţie politică - am importat şi o nouă ideologie, care să ne ajute să facem parte din Europa, dar care duce de fapt la o uniformizare culturală. Pe rochia asta am scris un slogan din anii ’70, anume «I’ll be a postfeminist in a post-patriarchy» («Voi fi post-feministă într-o societate post-patriarhală»)”, spune Anca.

TREI SĂPTĂMÂNI LA BUCUREŞTI

Să punem în discuţie zidurile din jurul Casei Poporului

„Proiectul Knot, care se va derula în trei oraşe europene, a început acum şi se va încheia la sfârşitul lui octombrie; în mai 2011 va fi lansată publicaţia ce documentează acest demers. La Berlin şi la Varşovia va sta aproximativ cinci săptămâni. La Bucureşti va rămâne numai trei săptămâni, nu doar pentru că, administrativ, este oraşul cel mai dificil cu care lucrăm, dar şi pentru că instalaţia va ajunge în România în luna octombrie, deci va fi mai frig. Iniţial a fost vorba de o colaborare între Varşovia şi Berlin, în cadrul unui proiect mai larg, care se numeste «Oraşul Promis». Acest proces a început în 2008, cu o întâlnire între mai mulţi curatori din cele două capitale. Printre ei m-am numărat şi eu şi, din discuţiile pe care le-am purtat, a reieşit că aveam un interes comun. În felul acesta a intrat pe circuit şi Bucureştiul”, spune Raluca Voinea.

La Bucureşti, proiectul Knot va ajunge pe 8 octombrie, urmând ca unitatea mobilă să rămână în oraş până pe 31 octombrie.

“Nu s-a stabilit încă locul în care vom instala platforma. Trebuie să găsim un spaţiu în care să nu fim sufocaţi de maşini, un loc în care să nu fim aproape de clădiri de locuinţe, să nu fie prea departe de centru... Sigur, pare o opţiune facilă să ne instalăm lânga Casa Poporului, pentru că imediat ne-am însuşi o problematică evidentă. Pe de altă parte acum, odată cu discuţiile legate de dărâmarea zidurilor din jurul Casei Poporului, alegerea locului capătă semnificaţii actuale, dincolo de vechile controverse legate de arhitectura sau de funcţionalitatea acestei clădiri”, mai spune Raluca Voinea.