Zece milioane de lei pentru supraveghere video în Sibiu

Guvernul a aprobat, ieri, alocarea, din fondul de rezervă bugetară, a 10 milioane de lei pentru pentru realizarea unui sistem de supraveghere video cu ocazia Summitului UE de la Sibiu.

„Este vorba despre o investiţie necesară pentru desfăşurarea în bune condiţii a Summitului UE de pe 9 mai 2019, eveniment ce va reuni toţi şefii de stat din Uniunea Europeană. Acest summit are loc în contextul în care România va prelua de la 1 ianuarie 2019, pentru şase luni, Preşedinţia Consiliului UE”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

În nota de fundamentare a proiectului de hotărâre se arată că „investiţia este esenţială pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea unor incidente de securitate sau de altă natură în zonele de desfăşurare a activităţilor oficiale ale Summitului Uniunii Europene.

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a mai cerut încă 25 de milioane de lei pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Aeroportul Internaţional din Sibiu, tot în cadrul pregătirilor pentru summit.