Companiile din domeniul tutunului și cele din aria hotelurilor și restaurantelor critică proiectul de lege care aduce reglementări mult mai restrictive pentru industria țigaretelor.
Firmele de profil, reunite în Coaliția pentru Libertarea Comerțului și a Comunicării au dat publicității un comunicat în acest sens.
Semnatarii arată că România este deja între fruntașele din Uniunea Europeană, în privința restricțiilor pe piața tutunului.
Noul proiect de lege se referă la restricții mai ample care să îi împiedice pe minori să fumeze.
„În contextul în care comercializarea produselor din tutun către minori este interzisă și sancționabilă, ne-am fi așteptat ca parlamentarii cu adevărat preocupați de subiect să își fi manifestat în ultimii trei ani îngrijorarea cu privire la eventualele încălcări ale acesteia și să fi sesizat autoritățile competente.
Spre deosebire de alți colegi, până la această propunere de lege, preocuparea inițiatorilor este dovedită de cele 0 (zero) interpelări pe această temă adresate instituțiilor responsabile cu aplicarea legii”, arată comunicatul Coaliției.
Noul proiect, susțin semnatarii comunicatului, ar putea să afecteze cei peste 10.000 de angajați din industria de profil, dar și pe cei peste 70.000 de retalieri din România.
„Ne îngrijorează că politicienii care vorbeau despre un nou mod de a face politică au ajuns, după alegeri, la concluzia că agenda lor nu este făcută de alegători. Industria nu a fost contactată niciodată de niciunul dintre inițiatorii proiectului de lege, pentru că, așa cum declară unul dintre ei, <<pluralismul de idei e un pretext>>.
În schimb, au ales să își asume un proiect redactat de lobbiști grupați sub umbrela unui ONG, conceput pentru a obține sponsorizări internaționale și capital de imagine, nu pentru a rezolva o problemă”, conchide Coaliția pentru Libertarea Comerțului și a Comunicării