Superstiţiile lui Piţi schimbă din nou echipamentul

În lipsa rezultatelor, tricolorii caută soluţii de natură cromatică. Jucătorii şi-au prezentat ieri noile tricouri, şorturi şi jambiere, toate de culoare galbenă.

Înaintea partidei amicale ce se va disputa mâine, cu Uruguay, (ora 20.30, Antena 1), naţionala de fotbal a României s-a rebranduit. Eşuată pe locul 52 în clasamentul FIFA, prima reprezentativă şi-a schimbat echipamentul. În ultimii doi ani am folosit mai mult galbenul Sponsorul tehnic al tricolorilor a lansat ieri un nou model, iar culoarea galbenă a devenit prima opţiune. Totuşi, împotriva sud-americanilor, naţionala va evolua în echipament roşu. "După acest joc, vom reveni la galben. Echipamentele roşii nu au prins la public", a anunţat Mircea Sandu, preşedintele FRF.

În primăvara anului 2010, naţionala a renunţat la consacratul echipament de culoare galbenă şi l-a adoptat pe cel roşu. "Băieţii vor şi ei să joace în roşu, la fel ca Spania", a declarat la acea vreme Ionuţ Lupescu, fostul director general al FRF fiind susţinut de selecţionerul de atunci, Răzvan Lucescu. "Să dea Dumnezeu să jucăm şi noi ca ibericii", a afirmat atunci şi fostul internaţional Gică Popescu.

Până la urmă, nici jocul Spaniei nu l-am copiat, nici echipamentul de culoare roşie nu prea l-am îmbrăcat.

În cele 25 de meciuri disputate de naţională în perioada martie 2010-februarie 20120, "tricolorii" au evoluat în "roşu" de 11 ori (doar două victorii: 3-1 cu Luxemburg şi 2-1 cu Krivbas), iar în "galben" (echipamentul de rezervă), de 14 ori (6 victorii). AMBALAJ. Tricolorii au privit ieri modelele care au prezentat echipamentul galben, care nu are nicio inserție de albastru, a treia culoare de pe drapelul României FOTO: CODRIN PRISECARU Alergie la culoarea roşie

În acest mandat al lui Victor Piţurcă, naţionala a evoluat în "roşu" într-un singur caz din 9, în partida disputată în acest an contra formaţiei de club Kryvbas Krivoi Rog (prima ligă din Ucraina. Antrenorul tricolorilor, un tip foarte superstiţios, are o adevărată fobie la vederea echipamentului "roşu" şi a insistat ca prima opţiune să redevină "galbenul". 25 de meciuri a disputat naţionala în perioada martie 2010-februarie 2012. Tricolorii au jucat de 11 ori în "roşu" şi de14 ori în "galben" SENTINŢĂ

Dorin Goian vrea revoluţie la naţională Dorin Goian, stoperul român care evoluează la formaţia Glasgow Rangers, crede că viitoarea campanie de calificare este decisivă pentru actuala generaţie a tricolorilor.

"Trebuie să fim realişti, ăsta este nivelul nostru în momentul de faţă, iar dacă nu ne vom califica, nu ştiu ce ar trebui să se mai facă... Cred că ar trebui să schimbăm jucătorii. Acum întâlnim o echipă valoroasă (n.r. - Uruguay, clasată pe locul 4 la ultimul Mondial). Va fi un meci în care vom vedea unde suntem", a declarat, la sosirea în ţară, Dorin Goian, care va fi, cel mai probabil, titular împotriva campioanei din America de Sud, care-l are în componenţă pe Diego Forlan, cel mai bun fotbalist de la Mondialul african.

Mircea Sandu, şeful FRF, este încrezător: "Avem mulţi tineri în echipă, iar în meciul de miercuri îşi pot măsura forţele cu un adversar valoros", a spus "Naşul". Un eşec nu i-ar supăra!

Precauţia a fost cuvântul de ordine şi în declaraţiile făcute de selecţionerul Victor Piţurcă: "Nu mă gândesc la spectacol, ci la cum să obţinem un rezultat bun. Avem un moral foarte bun, după victoria din meciul amical cu Grecia, însă Uruguaydispune de mulţi jucători formidabili. Putem să şi pierdem, însă important este să fim mulţumiţi de prestaţia noastră". Echipa naţională a României nu a câştigat încă pe "Naţional Arena", remizând în partidele disputate cu Franţa (0-0) şi Belarus (2-2)