Superliga. Oţelul Galaţi - Universitatea Cluj, 1-1. Clujenii au egalat în minutul 90, din penalti

Superliga. Egalitate între Oțelul Galați și Universitatea Cluj. Sura foto: Facebook

Meciul pentru etapa a cincea din Superliga disputat sâmbătă seara între Universitatea Cluj și Oţelul Galaţi s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1. Oaspeții au marcat golul din penalți, în minutul 90+1.

Oțelul Galați și Universitatea Cluj au remizat, scor 1-1, într-o partidă din runda cu numărul 5 din Superliga, disputată sâmbătă seara. Clujenii au egalat în minutul 90+1, din penalti.

Încă de la începutul meciului jucătorii de la Oțelul Galați au încercat poarta lui Gorcea. Bodișteanu  a fost primul care a creat pericol la poarta celor de la U Cluj, în minutul 15, cu șutul său din afara careului, însă a dat puțin peste bara transversală. Moldovenii au continuat să atace și au trecut încă o dată pe lângă gol. Pop a centrat din lovitură liberă, Lovric s-a înălțat perfect, dar a trimis alături.

Clujenii au replicat prin şutul peste poartă al lui Daniel Popa, din minutul 37, iar în minutul 43 arbitrul Horia Mladinovici a consultat VAR-ul şi a anulat un gol  al gazdelor, înscris de Jardan. Potrivit arbitrilor, a fost fault la un contact între Jardan şi Ovidiu Bic.

Scorul a fost deschis în minutul 59, cu un gol marcat de Alexandru Pop, din pasa nou intratul Răzvan Tănasă. Răzvan Tănasă a trecut de două ori pe lângă gol, în minutele 82 şi 83, iar oaspeţii au primit penalti în minutul 87, la un fault comis în careu de portarul Relu Stoian, asupra lui Tescan. A executat Dan Nistor şi a egalat în minutul 90+1.

Echipele de start

Oțelul Galați: Stoian - Zhelev, Yabre, Lovric, D. Panait - A. Lopez (I. Neagu 55) - Cisotti, Jardan (Zivulic 63) - Al. Pop (Maciel 70), I. Dimitrov (G. Cârjan 70), Bodişteanu (R. Tănasă 55). ANTRENOR: Dorinel Munteanu

Universitatea Cluj: Gorcea – R. Dimitrov, G. Miron, B. Mitrea, Vătăjelu – Perianu (I. Stoica 66), Bic – Popadiuc (Tescan 66), Nistor, Chipciu - D. Popa. ANTRENOR: Anton Petrea

Cartonaşe galbene: A. Lopez 47, Stoian 89 / Perianu 63, G. Miron 77

Arbitri: Horia Mladinovici - Daniel Mitruţi, Valentin Dumitru - Andrei Moroiţă

Arbitri VAR: Sorin Costreie - Vlad Baban

Observator: Andrei Ioniţă

FCSB, pe locul 1 în Superliga. Sursa foto: arhiva EVZ

Clasamentul Superliga

Locul 1 în clasament este FCSB, cu 12 puncte, urmată de Voluntari cu 9 puncte. Pe locul 3 se află Sepsi OSK cu 8 puncte, iar pe locul patru CS Universitatea, tot cu 8 puncte. Locul cinci este ocupat de CFR Cluj, cu 7 puncte.

Universitatea Cluj se află în clasamentul Superliga pe locul 9, cu șase puncte, iar Oțelul Galați este pe locul 14, cu 4 puncte.

Clasament Superliga:

  1. FCSB - 12 puncte
  2. Voluntari - 9 puncte
  3. Sepsi OSK - 8 puncte
  4. CS Universitatea - 8 puncte
  5. CFR Cluj - 7 puncte
  6. Farul - 6 puncte
  7. Hermannstadt - 6 puncte
  8. FCU Craiova - 6 puncte
  9. U Cluj - 6 puncte
  10. Poli Iași - 6 puncte
  11. Rapid - 5 puncte
  12. Petrolul - 5 puncte
  13. UTA - 4 puncte
  14. Oțelul Galați - 4 puncte
  15. FC Botoșani - 2 puncte
  16. Dinamo - 1 punct.