Cu siguranță cea mai mare investiție chineză de pe piața românească este defi nită prin încheierea parteneriatului strategic cu compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, pentru constituirea unui joint-venture având la bază activele și operațiunile KMG International (KMGI), fostul Rompetrol Group. Participarea KMG și CEFC în noul joint-venture va fi de 49%, respectiv 51%
Activele și ope rațiunile deț inute și desfășurate de KMG International în Europa și în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare, care va viza atât creșterea performanțelor operaționale și financiare ale KMGI, cât și extinderea activităților și operațiunilor CEFC la nivel internațional.
Achiziția Rompetrol, cheie în extinderea europeană
În aprilie 2016, Jianjun Zang, directorul executiv al CEFC, sublinia că „Parteneriatul din CEFC şi KMG are ca obiectiv o dezvoltare stratregică ce va face din KMG International o platformă comună pentru obţinerea de resurse şi efectuarea de investiţii strategice. Această evoluţie se înscrie în spiritul celor două iniţiative naţionale „One Belt One Road” şi „Nurly Zhol”. Suntem încrezători că va fi o colaborare benefică pentru a dezvolta un parteneriat strategic pe termen lung”.
Astfel, parteneriatul semnat în decembrie, la București, aduce în portofoliul CEFC peste o mie de puncte de distribuție carburanți în Franţa, Spania, România şi alte ţări din regiunea Mării Mediterane şi a Mării Negre, active de rafinare, de depozitare, de transport şi de distribuţie de produse petroliere.
Practic, grupul Rompetrol are, în România, cea mai mare rafinărie din țară, Petromidia, cu o capacitate de rafinare de peste cinci milioane de tone de petrol pe an şi capacităţi petrochimice, rafinăria Vega şi 1.100 de puncte de distribuţie carburanţi în alte şase state. Rompetrol Rafinare, care operează rafinăria şi reţeaua de benzinării, a livrat în România 1,58 milioane de tone de carburanţi şi a exportat alte aproximativ 1,95 milioane de tone, restul ajungând în Republica Moldova (unde asigură peste 40% din consum), Bulgaria, Georgia, Serbia, Grecia și Franța.
Kazahii ne fac parteneri la extinderea chinezilor
După o perioadă în care ambele părți au clarificat anumite aspecte tehnice și juridice ale acordului, KMG NC și CEFC subliniau, în decembrie, angajamentul de a sprijini implementarea planurilor de dezvoltare KMGI în România și în regiunea Mării Negre. Acordul se va supune procedurilor standard și etapelor de validare, incluzând aprobările din partea UE și din partea autorităților competente în domeniu din România și China.
„Strategia KMG International cu noul acționar vizează ample proiecte de dezvoltare, România fiind prioritate de business. Având în vedere potențialul energetic al Kazahstanului, resursele financiare ale Chinei, vom aduce un aport considerabil la dezvoltarea României. Ne propunem să creștem capacitatea de rafinare la 10 milioane tone țiței pe an, să construim până la 200 de noi puncte de alimentare carburanți, dezvoltarea serviciilor industriale în zona de upstream și downstream, și construcția unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia. Investiţiile realizate până în prezent, modelul de afaceri implementat şi parteneriatele de afaceri care urmează să fie dezvoltate în viitor sunt factorii necesari care ne ajută să fim optimişti în ceea ce priveşte creşterea în continuare a businessului”, a declarat Zhanat Tussupbekov, CEO KMG International.
Parteneriat strategic
Parteneriatul strategic semnat de KMG NC, CEFC și KMG International stabilește cadrul necesar pentru viitoarele proiecte comune, contribuind la creșterea economică și socială în zonele în care aceste proiecte vor urma să fie implementate, cele mai multe dintre ele fiind în România. „Susținem ferm toate angajamentele noastre derivate din Memorandumul de Înțelegere cu statul român, inclusiv stabilirea unui Fond de Investiții Româno-Kazah în valoare de până la 1 miliard de dolari, în funcție de condițiile de piață în cursul perioadei de investiție de 7 ani”, confirmau oficialii KMGI.
KMG International continuă investițiile în România
Reprezentanții KMG International au identificat deja o serie de proiecte profitabile în România, pentru Fondul lor de Investiții: extinderea rețelei de stații de carburanți, construirea unei noi centrale de cogenerare pe platforma Petromidia și continuarea investițiilor în sectorul de upstream – ceea ce va duce, în timp, la crearea a circa 2.000 de noi locuri de muncă și va genera beneficii, direct și indirect, pentru economia țării noastre. De altfel, aceaste investiții vor continua politica dusă și până acum de KMGI, care este prezent în România din 2007. Poziția companiei o explica, anul trecut, într-un interviu pentru Ziarul financiar, Zhanat Tussupbekov, CEO al KMG International.
Profit pentru România
„Noi asigurăm locuri de muncă pentru peste 4.700 de români. Pentru fiecare loc de muncă creat în KMGI, în economie se creează încă 2,25 locuri de muncă. Noi producem în România, majoritatea angajaţilor noştri sunt din România, exportăm din România în peste 20 de ţări şi, împreună, am reuşit să construim în România o platformă de susţinere şi consolidare a securităţii energetice din România, din regiunea Mării Negre, şi de asemenea, din Europa Centrală şi de Est”. Practic, investiţiile globale în proiectul european realizat de către KazMunayGas / KMG International s-au ridicat la 4 miliarde de dolari, „inclusiv preţul de achiziţie, iar contribuţiile plătite la bugetul de stat se ridică la peste 12 miliarde de dolari, în perioada 2007- 2015. Noi ne desfăşurăm operaţiunile şi investim cu bună-credinţă, prin urmare, problemele judiciare apărute pe parcursul acestui an (2016, n.r.) sunt contracarate de legile româneşti şi de cele internaţionale. KMG International aste o afacere stabilă şi durabilă”, sublinia acesta.
„Este adevărat că este dificil de înţeles pentru un investitor străin, un susţinător al economiei locale şi un generator de locuri de muncă pentru români, de ce climatul este uneori absurd. Planurile noastre de viitor demonstrează în mod clar beneficii pentru România şi pentru afacerea noastră”, a mai spus Tussupbekov.