Super-Luna din 14 noiembrie 2016 va fi cea mai mare din 1948 încoace.
Luna va ajunge cel mai aproape de Pământ, evenimentul având loc ultima dată în 1948. Perigeul Lunii va avea loc la ora13.23, însă fenomenul va fi observat în timpul nopţii. Următoarea dată când va putea fi observată va fi în 2034.
Termenul de Super-Lună denumeşte o lună plină care se află mai aproape de Pământ decât în mod obişnuit. Orbita Lunii este eliptică, una dintre părţi (perigeu) este cu peste 48 de mii de km mai aproape de Pământ decât cealaltă parte (apogeu). Cuvântul „syzygy” este denumirea ştiinţifică pentru momentul în care Pământul, Soarele şi Luna se aliniază în momentul în care Luna orbitează Pământul. Când apare fenomenul perigeu-syzygy a sistemului Pământ-Lună-Soare, iar Luna se află în partea opusă Pământului faţă de Soare, asistăm la fenomenul numit Super-Lună.
O Super-Lună poate fi vizibilă cu 14 până la 30 de procente mai mare şi mai luminoasă decât o lună plină, însă nu întotdeauna se poate observa diferenţa deoarece surplusul de luminozitate generat de fenomen poate fi mascat de nori sau de luminozitatea artificială a oraşelor. În serile când Luna se află aproape de orizont poate apărea efectul supranumit „iluzia lunii”, deoarece astrul poate părea neobişnuit de mare privit printre copaci, clădiri sau diverse obiecte de fundal. Efectul este o iluzie optică. O Super-Lună este un fenomen superb.