Simion Ilie este unul dintre românii care au primit o Bursă Specială a Guvernului României, acordată doar celor mai performanţi, pentru a-şi definitiva studiile la o universitate străină. Conform contractului, acesta era obligat să revină în România, unde urma să fie angajat în administraţia publică, pe o perioadă minimă obligatorie de trei ani. Reîntors în ţară, românul povesteşte despre dificultăţile cu care se confruntă tânăra elită românească care a beneficiat de acest program şi despre modul în care această este integrată pe piaţa muncii autohtonă.
Experienţa sa negativă la finalizarea studiilor l-au determinat să înfiinţeze, alături de alţi colegi, Asociaţia Beneficiarilor Bursei Speciale Guvernului României, prin care încearcă să limiteze “abuzurile statului asupra acestui program”. În prezent, este coordonatorul departamentului de Comunicare şi Analiză media din cadrul INSOMAR, post pe care îl ocupă la doi ani de la obţinerea unei duble diplome de Master în Comunicare şi Informaţie, la Universitatea de Ştiinţe Sociale din Toulouse, şi la Universitatea Paul Sabatier, de asemenea din Toulouse, unde a urmat, ulterior, şi o specializare pe Comunicare în Spaţiul Local şi Regional. Liviana Mustafa: Cum a fost experienţa educaţională franceză? Simion Ilie: Am mizat foarte mult pe ambiţia mea. Mi-am dat seama că sunt mult mai motivat decât mulţi dintre colegii mei. Am avut o experienţă suficient de îndelungată în Franţa, de trei ani, în care intră şi un stagiu Erasmus mai vechi. Din această perspectivă, nu cred că sistemul francez este fundamental bun, aşa cum sunt convins că sistemul românesc nu este fundamental rău. Sistemul educativ francez este şi el, poate mai mult decât sistemul românesc, într-o perioadă de prefaceri, de evoluţii, de adaptări. Am avut, deci, şansa să cunosc un sistem «muncit» de febra reformelor şi am fost foarte atent la ce se întâmplă acolo. Dincolo de dotările materiale, pe care le consider importante, dar nu fundamentale, am apreciat corectitudinea, rigoarea şi profesionalismul corpului profesoral.
Când ieşeai de la un curs, în Franţa, aveai pur şi simplu sentimentul că eşti «cu cinci minute mai deştept», simţeai că nu pierzi timpul degeaba. Câţi dintre studenţii din România pot spune acest lucru despre cursurile la care participă? La noi, se întâmplă următorul fenomen deplorabil: cei care sunt la baza ierarhiei universitare trebuie să-şi ia un al doilea job pentru a putea trăi, iar cei care sunt în vârf, pentru care veniturile nu mai constituie o problemă majora, se implică în toate comisiile şi comitetele, îndepartându-se de activitatea ştiinţifică sau didactică. Ambele situaţii aduc prejudicii majore beneficiarilor sistemului educativ. Cum te-ai adaptat stilului de viaţă francez, culturii lor şi reputaţiei de «leisure-loving gourmets» ? Ai identificat şi similarităţi între sistemul francez şi cel român? Experienţa consistentă într-o ţară străină nu te schimbă fundamental, dar te îmbogăţeşte cu anumite nuanţe, sensibilităţi, principii pe care nu le poţi acumula altfel. Am vrut să profit la maximum de această experienţă şi am evitat căutarea confortului în coconul călduţ al comunităţilor de români. Acest lucru mi-a creat disponibilitatea necesară de a cunoaştere o civilizaţie, dincolo de stereotipurile grosiere care nu fac decât să ne ajute să catalogăm un popor, nu să-l înţelegem.
Ador bucătăria franceză! Mi-am dat seama că, în bucătătaria noastră, accentul cade mult prea mult pe cantitate. Îmi place la nebuie gustul francezilor pentru rafinament, apreciez simţul lor estetic, îmi lipseşte foarte mult politeţea lor. În Franţa, există o clasă medie destul de consistentă, care a ajuns la stadiul în care poate şi ştie să se bucure de viaţă. Muncesc mult, dar îşi rezervă timp pentru activităţi sportive, culturale şi, deseori, asociative. Am ajuns la concluzia că este o chestiune de principii şi priorităţi. Oraşele noastre încep să semene din ce în ce mai mult cu cele din Franţa, din punct de vedere al aspectului exterior. Dar nu regăsesc aceeaşi civilizaţie la nivelul oamenilor. Ai avut o experienţa, între 2003-2006, ca profesor de limba şi literatura română. Cum au stat lucrurile din perspectiva ta, ca profesor, referitor la sistemul de educaţie în Romania? Am învăţat foarte multe din experienţa aceasta. Dar, este evident pentru mine faptul că sistemul preuniversitar din România este neatractiv pentru tinerii care doresc să facă o carieră.
Sunt trei impedimentele majore: nu există o salarizare în funcţie de performanţe, este răsturnată scara valorilor – profesorii, în general, şi cu atât mai mult cei tineri, nu mai sunt consideraţi modele de succes. Iar cei care se afla în posturi de unde ar putea schimba ceva, directori, inspectori, secretari de stat, miniştri, sunt selectaţi, aproape exclusiv, pe criterii politice şi nu de competenţă, iar neperformanţa lor nu este sancţionată.
Ce are România de oferit unui profesionist cu pregătire în străinătate? Care sunt perspectivele şi oportunităţile pe care le identifici? România s-a dezvoltat foarte mult în cele două decenii de la Revoluţie, dar această dezvoltare a fost haotică şi inegală, din foarte multe puncte de vedere. Când ai ocazia să pleci pentru o perioadă, să faci o pauză de România, la întoarcere priveşti lucrurile cu alţi ochi. Opinia mea este că România are mare nevoie de astfel de profesionişti, de oameni care au trăit, au experiementat, au înţeles, au integrat alte modele de organizare, de societate, de viaţă. Gradul lor de inadaptare în România poate alimenta acel rezervor de energie, necesar pentru schimbarea lucrurilor la nivel de sistem. Nu trebuie să ne intereseze faptul că «nu au experienţă» în România. Acela trebuie să fie principalul lor atuu. Cred, cu tărie, că profesioniştii adevăraţi îşi pot croi drumul lor în mediul privat din România. În ceea ce priveşte sistemul public, experienţa mea, şi a multora din jurul meu, mă determină să rămân mult mai sceptic. Cei competenţi sunt toleraţi doar dacă fac munca grea, în umbră, pe salarii mizere. Excepţiile, sunt sigur că există, dar, prin numărul lor redus, nu fac decât să întărească regulă. Specializarea la Universitatea Paul Sabatier a fost susţinută printr-una dintre Bursele Speciale ale Guvernului României. Cu ce aşteptări ai revenit în ţară, în urma programului, şi care a fost oferta guvernamentală primită în urma specializării şi a rezultatelor obţinute? Am revenit cu dorinţa de a pune umărul la modernizarea administraţiei publice din România. Îmi era frică de reticenţa celor cu experienţă, mă temeam de inerţia cu care aveau să fie primite iniţiativele mele inovatoare. Eu şi colegii mei ne-am lovit de ceva mult mai radical: refuzul categoric de a fi integraţi în structurile existente.
Consider că noi nu suntem decât rezultatul unor hibe mult mai grave ale administraţii publice româneşti. Profesioniştii fără carnet de partid sunt, se pare, respinşi de administraţia publică, precum microbii de către sistemul imunitar. A nu se înţelege că am ceva cu membrii de partid. Nu am o problema decât cu aceia care ocupă posturi nemeritate în fruntea ierarhiei sociale.
Eşti membru fondator al Asociaţiei Beneficiarilor Bursei Speciale Guvernului României. De ce te-ai implicat într-un astfel de proiect şi care sunt obiectivele asociaţiei? Care a fost răspunsul autorităţilor la acest proiect? Asociaţia are ca obiectiv principal facilitarea integrării celor care se întorc de la studii din străinătate în sistemul administraţiei publice româneşti (obligaţi prin contractul de acordare a burselor, n.r.) prin crearea unui vector eficient de comunicare. Doream să împărtăşim practici bune, să creăm o reţea de profesionişti. Acum, date fiind noile circumstanţe, ne-am repliat pe o atitudine un pic mai defensivă, în sensul că încercăm să limităm abuzurile statului asupra acestui program. Dar nu am renunţat la gândul iniţial. Ce sfaturi ai avea pentru alţi tineri interesaţi de posibilităţile de studiu în afara ţării, poate beneficiari ai aceluiaşi program? Având în vedere eşecul înregistrat la plasarea bursierilor care s-au întors deja în ţară, programul nostru a fost suspendat pentru partea de acordare de noi burse. Dar, dacă îşi doresc, cu adevărat, să facă asta, dacă sunt cu adevărat buni, sunt convins că vor găsi şi o sursă de finanţare pentru studii.
Uneori, demersul este migălos şi trebuie pregătit cu ceva timp înainte. Este important să caute pe mai multe fronturi, să depună nenumărate aplicaţii, iar acest lucru, de obicei, descurajează. Sunt foarte mulţi care, după o aplicaţie respinsă, renunţă, şi o fac pentru că ei sunt în căutarea unui succes mai facil, nu a unuia pentru care să se bată îndelung. Aşadar, perseverenţă este cuvântul cheie!
----------------------------------
Interviu acordat, în exclusivitate, pentru Strada32.com, comunitate a românilor profesionişti din străinătate, şi evz.ro