Preferința românilor pentru lucrul în străinătate nu s-a estompat nici după plecările masive din ultimii 10 ani. 60% din respondenții la un sondaj BestJobs afirmă că ar fi dispuși să plece în străinătate pentru un loc de muncă.
Potrivit sondajului, realizat online pe portalul amintit, 81% dintre cei care au răspuns ar fi dispuși să își schimbe reședința pentru a găsi un job mai bun, iar 60% ar fi dispuși să se mute în afara țării. Dintre aceștia, 59% ar fi dispuși să plece din țară definitiv, în timp ce 41% nu ar pleca decât temporar.
Deși cifrele arată o Românie ”pe picior de plecare”, ele sunt mai puțin radicale decât cele din sondajul de anul trecut. Atunci, 84% dintre respondenți erau dispuși să se mute în străinătate, iar 59% în țară.
Cei mai interesați sunt tinerii sub 35 de ani
Cei mai dispuși să plece din țară sunt bărbații (64% dintre ei, mai exact), și persoanele între 25 și 35 de ani, indiferent de sex (peste 46% din total fiind în această grupă de vârstă).
”Principalul motiv al deciziei de selecţie a unui job în străinătate este dorinţa pentru un nivel de trai mai ridicat, urmat de şansele de realizare reduse în România”, se precizează într-un comunicat BestJobs, citat de Agerpres.
În vara anului trecut, numărul românilor plecați la muncă în străinătate era estimat la circa 3 milioane. La ultimul recensământ, realizat tot anul trecut, populația stabilă a României era de doar 19,04 milioane de persoane, în scădere cu 2,6 milioane de la 21,68 de milioane de persoane, cât era în anul 2002. Fără exodul populației către vest, cel mai probabil ar fi existat un spor demografic între cele două recensăminte, și nu o scădere.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 3.593 de respondenți, pe pagina de candidați BestJobs.