Se spune că, în vremea persecuţiilor creştinilor, mama Sfântului Codrat i-a dat naştere acestuia într-o pădure, după care a murit.
Copilul a crescut în singurătate, în mijlocul naturii şi s-a hrănit cu roua dulce pe care Dumnezeu a trimis-o dintr-un nor. La 12 ani a fost luat în grijă de o familie de oameni buni. A studiat medicina şi apoi a început să îi vindece pe cei bolnavi, folosindu-se şi de puterea spirituală. Când împăratul Decius a pornit o nouă prigoană împotriva creştinilor, Codrat a fost arestat şi întemniţat. Cinci dintre prieteni au fost tot timpul alături de el şi nu s-au lepădat de credinţă în Cristos. Numele acestora sunt Ciprian, Dionisie, Anectie, Pavel şi Crescentie. Aceştia au fost târâţi pe drumuri, loviţi cu pietre şi bâte de către păgâni, până la locul de execuţie, unde li s-au tăiat capetele cu sabia. Mucenicii au murit în Corint, în anul 250, în vremea împăratului Decius şi a guvernatorului Iason.