Furat de arbitru în duelul cu gruparea lui Fatih Terim, tehincianul român al lui Kayserispor a luat foc după meci. „Până acum nu am vorbit, dar nu pot să mai tac din gură. Vreau să fiu respectat, nimic mai mult!”, a tunat „Șumi
Marius Șumudică (46 de ani) a devenit rapid unul dintre cei mai respectați tehnicieni din Turcia. Românul a făcut minuni pe banca grupării Kayserispor, cu care ocupă locul 5 în Super Lig, la 9 puncte de liderul Istanbul BB, după 18 etape. Însă, fostul antrenor al Rapidului a turbat de nervi, la finalul meciului cu Galatasaray Istanbul, în derby-ul rundei din prima ligă turcă.
Ofsaid evident
Partida s-a disputat luni, pe terenul trupei lui „Șumi”, unde, în final, s-a impus „Cim Bom-Bom”-ul lui Fatih Terim, cu scorul de 3-1. Galata a marcat primul gol al jocului în minutul 12, prin Eren Derdiyok, dar reușita trupei din Istanbul a plecat dintr-un ofsaid clar. Acesta a fost motivul pentru care Șumudică a pus tunurile pe „centralul” partidei, Cuneyt Cakir.
„Au fost două greșeli mari. Un metru ofsaid și se face 0-1. Nu e posibil! Fault la Umut, uite demonstrația, a văzut o țară întreagă! Cum nu a văzut? Este cel mai bun arbitru din Turcia! Cum să nu vezi așa ceva? Până acum nu am vorbit, dar nu pot să mai tac din gură. Vreau să fiu respectat, nimic mai mult!”, a tunat Marius Șumudică, potrivit Digi Sport.
I-a îmbrâncit și înjurat pe brancardieri
În timpul meciului, antrenorul român a sărit și la gâtul brancardierilor. Când unul dintre jucători era întins pe gazon, brancardierii și-au întârziat intervenția, lucru care l-a scos din sărite pe „Șumi”. Românul s-a dus țintă spre oamenii cu targa, după care i-a impins, înjurându-i, spre teren.
Altfel, Kayserispor luptă și pentru un loc în semifinalele Cupei Turciei, dar pentru a atinge această fază va trebui să treacă de echipa lui Ioan Hora, Akhisarspor.