Celebrul antrenor de fotbal Marius Șumudică susține că ar fi fost deja infectat cu Coronavirus, încă din luna decembrie 2019.
Marius Șumudică, antrenorul turcilor de la Gaziantep, a declarat că s-a documentat despre temutul COVID-19 și este convins că în decembrie când credea că a avut pneumonie era de fapt infestat cu noul coronavirus.
„Am citit și eu despre Wuhan de unde a plecat virusul. Dumneavoastră știți ce înseamnă Istanbul ca aeroport? Eu m-am crucit. Am văzut foarte mulți chinezi pe aeroport acolo și cred că de acolo am luat virusul.
Eu am trăit și cred că am avut coronavirus în decembrie, eu știu exact simptomele pe care le are acest nenorocit de virus. Eu am avut o pneumonie, nu am avut gust, nu am avut miros, exact ce zic epidemoliogii despre acest virus, plus că a avut tot staff-ul meu.
Eu cred că la noi foarte multă lume e infestată. Sunt asimptomatici, alții probabil trec foarte ușor peste el”, a declarat recent Marius Șumudică, conform Cancan.