Predictibilitatea fiscală și rezolvarea problemei creditelor neperformante pot încuraja avansul economiei, potrivit participanților la evenimentul organizat de „The Economist”.
Ritmul de creștere al economiei ar trebui să fie mai alert, iar autoritățile și sistemul bancar joacă un rol crucial în acest sens, este concluzia celei de-a doua zi de dezbateri a Summitului de la București organizat de revista „The Economist”, care a avut ca partener media revista „Capital”.
Creștere economică insuficientă
„Un avans al economiei de 2-3% este insuficient pentru România şi alte ţări din regiune, în condițiile în care acestea au de recuperat o mare distanță pentru a ajunge din urmă țările din Vest”, a spus Ludovic Sobolewski, directorul executiv al Bursei de Valori București, prezent la eveniment.
„Avem o economie bazată pe IMM-uri şi trebuie să le oferim mijloace ca să se dezvolte, o posibilitate de a ajunge la bani”, a completat şeful BVB.
Opinia lui Sobolewski este de altfel împărtășită în rândul autorităților. Ioana Petrescu, ministrul de Finanțe, a spus la rândul său că „ținta noastră (a autorităților - n.r.) este să avem o creștere economică, pe termen mediu, de 5% - 6% în fiecare an, pentru a prinde din urmă restul Europei”.
Aceasta a punctat și câteva din măsurile luate în acest sens, între care reducerea cu cinci puncte a contribuțiilor sociale și schemele de ajutor de stat.
Au existat însă și măsuri fiscale care i-au nemulțumit pe investitori. Pentru a crea un climat propice mediului de afaceri, demersurile autor i t ă ț i l o r ar trebui să fie pred i c t i b i - le și transparente, a spus Valeriu Nistor, preșe dintele AmCham România.
Probleme cu creditele neperformante
Investițiile sunt un pilon esențial al creșterii. România, împreună cu restul țărilor din Europa de Sud- Est, atrag în ultimii ani puțini investitori pentru că nu se promovează suficient, a fost una din opiniile exprimate de invitați. Un alt pilon al creșterii ar fi ac ce sul la finanțare, tot mai greoi, pe timp de criză. Potrivit lui Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, în ultimii ani, băncile străine au redus cu 9 miliarde de euro finanțarea către subsidiarele de la noi.
„Paradigma pe care băncile străine par să o fi adoptat este una prin care subsidiarele se finanțează din resurse locale”, a completat Isărescu. Scăderea finanțărilor de la băncile mamă, dar mai ales problema creditelor neperformante, amână relansarea creditării către economie.
În zonă, România este una din țările care nu a rezolvat încă problema creditelor neperformante.
Însă, dincolo de fondurile bancare, România are la dispoziție banii de la UE. În domeniul Transporturilor, gradul de absorbție a fost până acum „neperformant”, consideră ministrul de resort Ioan Rus.
„Este primul an în care vom depăși 50% grad de absorbție a fondurilor UE. Până acum am fost foarte neperformanți”, a spus acesta.