Ridicat în slăvi de „Șumi”, Erdogan e acuzat că a comandat un asasinat

Marius Șumudică, antrenorul lui Kayserispor, a fost cucerit de președintele Turciei, despre care a vorbit în termeni elogioși

Marius Șumudică impresionează pe banca tehnică a formației Kayserispor, pe care a dus-o până pe locul al 5-lea al clasamentului, la finalul turului.

„E minunat ce face președintele aici”

Românul a cules aprecieri în Turcia și, dincolo de activitatea de pe banca tehnică, s-a gândit să se pună bine și cu sistemul. Într-un interviu acordat pentru ziarul „Sabah”, Șumudică a vorbit în termeni bombastici despre Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei.

E minunat ce face președintele aici. Cred că Erdogan a jucat fotbal și iubește mult acest sport. Cluburile și fanii sunt norocoși să-l aibă lider. Dacă era ales președinte în țara mea, România câștiga Campionatul Mondial”, a spus tehnicianul, care își dorește să se afle față în față cu șeful de stat.

„Sper să am ocazia într-o zi să-l întâlnesc, să-i strâng mâna și să-i mulțumesc pentru implicarea lui”. În acest timp, Erdogan a fost arătat cu degetul de un fotbalist. Este vorba despre Deniz Naik (28 de ani), legitimat în liga a 3-a turcă, la Amed Sportif Faaliyetler. Asupra lui s-au tras focuri de armă, duminică seara, dintr-o mașină de culoare neagră, în timp ce se afla pe o autsotradă din Germania. Deniz a scăpat și a indicat cine l-ar vrea mort. 

Atentat asupra unui fotbalist condamnat

„Cred că am fost victima unei tentative de asasinat. Iar la origine e o chestiune politică. M-am speriat de moarte. Foarte probabil, atacatorul e un agent al regimului Erdogan sau un extremist turc”, a afirmat fotbalistul.

Naik a fost condamnat, în luna mai a anului trecut, la 18 luni de închisoare cu suspendare, din cauză că a făcut propagandă pentru PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan).