Sulina, locul unde apele tulburi-maronii ale Dunării îşi iau un părelnic adio de la Bătrânul continent şi se varsă în Marea Neagră, este un loc al confluenţelor. Parcă întrepătrunderea apelor a schimbat şi cursul firesc al vieţii de pe pământ. Sulina a fost şi a rămas un mic Babilon al României uitat de lume, aruncat şi lăsat stingher pe un petic de uscat. Sulina a reprezentat o "comoară" pentru piraţii mărilor, personaje de poveste care au trăit cu sute de ani în urmă de pe urma jafurilor la "drumul mare" în sătucul dintre ape ajuns oraş european.
Dar, ca pentru orice poveste cu piraţi, prinţi, prinţese şi drame terminate brusc în vâltoarea apelor, trebuie să faci efortul de a ajunge pe malurile Sulinei. O dată ce ai acostat pe cheul vechi, oraşul te întâmpină ca o carte de istorie deschisă. În port, o pancartă mare, maronie, îţi indică un loc lugubru la prima vedere: Cimitirul Comisiei Europene! Cimitirul Piraţilor, ne lămuresc localnicii.
Drumul până la locul de veci al hoţilor mării este unul frumos, pavat cu dale. Pe dreapta, o împrejmuire de sârmă ghimpată şi o biserică din alt secol ne indică faptul că am ajuns fix la locul unde îşi dorm somnul de veci cei mai temuţi piraţi ai Mării Negre. Localnicii povestesc vieţilor acelor oameni crunţi, ajunşi acum legende sub pietre funerare. Sulina era rută preferată a vaselor mari, cu pânze, care cărau din Occident adevărate comori spre alte mări.
Gura îngustă de vărsare a Dunării şi pădurile care străjuiau de o parte şi alta confluenţa apelor, erau şi ele un loc numai bun de ascunziş. Bineînţeles că aceste oportunităţi au fost fix atracţia piraţilor greci şi maltezi care, timp de trei secole, puseseră stăpânire pe meleagurile noastre.
Cel mai aprig dintre ei, Ghiorghios Kontoguris, un pirat grec, celebru în secolul al XIX-lea, a rămas legendar în amintirea oamenuilor de la Sulina şi povestea lui s-a transmis ca o legendă. Pe lângă faptul că în timpul vieţii a jefuit sute de nave, după ce le atrăgea pe uscat, piratul grec a murit brusc, sărac şi neplâns de nimeni.
Toată lumea din zonă s-a întrebat şi continuă să se întrebe unde şi-a ascuns grecul comoara. Cum preferatele lui erau navele care transportau aur şi argint, cum n-a avut moştenitori sau rude, este clar că "munca" celebrului pirat este încă ascunsă în pustietatea de la malul mării şi aşteaptă să fie descoperită. Sătenii s-au bucurat tare când l-au găsit pe bătrânul pirat mort, în coliba lui, dar respectul pentru curajul lui i-a făcut pe localnici să-l înmormânteze la loc de cinste, spre centrul cimitirului, sub o lespede sculptată care, şi ea, ascunde o legendă.
Lipovenii povestesc cum se citeşte inscripţia de pe mormântul lui Kontoguris: "Ca să poţi citi inscripţia de pe piatra piratului trebuie să vii în cimitir la primele ore ale dimineţii. Apoi umezeşti cu puţină apă placa şi doar atunci, după ce se usucă puţin, va putea fi citit textul săpat în mozaic, literele sunt scoase clar în relief".

Dragoste dincolo de mormânt!
Printre morminte de piraţi, ofiţeri şi comandanţi din Marina Regală Română, la Cimitirul din Sulina poate fi găsit şi mormântul Prinţesei Ecaterina Moruzi, nepoata Voievodului moldovean Ioan Sturza, născută la Istanbul, precum şi mormântul lui William Simpson, omul de încredere al inginerului şef al Comisiei Europene a Dunării. Puţin mai încolo, două pietre funerare ciudate, triunghiulare, îţi captează atenţia. "Romeo şi Julieta" – doua morminte identice, în forma de cruce care spun povestea sfarşitului dramatic al ofiţerului William Webster şi al logodnicei sale Margaret Ann Princle, dispăruţi în 1868 în naufragiul navei Adalia.
Localnicii vorbesc că părinţii tânărului ofiţer nu au fost de acord cu căsătoria fiului lor cu o femeie dintr-o clasă inferioară şi l-au trimis departe de casă, pe o navă care trebuia să ajungă în Indii. Cu toate acestea, iubita lui s-a deghizat în marinar şi l-a urmat. Legenda spune că cei doi s-au regăsit în Cimitirul din Sulina, unde mormintele lor sunt unul lângă altul.