Sulfina Barbu: Vom avea alegeri locale în iunie, și parlamentare în noiembrie

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a susținut că, din punctul său de vedere, văzând motivarea Curții Constituționale, sunt șanse foarte mici pentru comasarea alegerilor.

"Din câte am citit eu din motivarea Curţii a fos declarat neconstituţional articolul referitor la candidaturi, și cel referitor la prelungirea mandatelor aleşilor locali, ceea ce face dificilă comasarea alegerilor. Și, am să şi explic de ce. Mandatul parlamentarului este prevăzut în Constituţie ca fiind de patru a ani. Deci, nu se poate modfica mandatul parlamentarului printr-o lege de niciun tip", a declarat Sulfina Barbu pentru EVZ. "Noi niciodată nu am comentat vreo decizie a Curții și trebuie respectată. Deci, în acest moment vom avea alegeri locale în iunie şi alegeri parlamentare în noiembrie",  a mai spus ministrul, precizând că singura portiță poate fi organizarea unor alegeri parlamentare anticipate, dar pentru anticipate procedura este un greoaie, care implică demisia sau demiterea guvernului, tentativa de a învesti un nou guvern de două ori în maxim 60 de zile, pentru ca apoi președintele să poate să constate dizolvarea parlamentului, iar apoi, în teremen de 90 de zile se organizează alegeri anticipate.