Sute de libieni se vor refugia la Timişoara în perioada următoare

În ultimele zile 200.000 de persoane au părăsit Libia, ţară devastată de războiul civil. Potrivit reprezentantul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), Michael Salomons, la Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă (CTU) din Timişoara sunt aşteptaţi numeroşi refugiaţi libieni.

"În următoarele două săptămâni, centrul ar putea fi umplut la capacitatea maximă, de 200 de persoane, care vor fi relocate, iar apoi un alt grup le va lua locul şi aşa mai departe", a mai spus Salomons.

Acesta a mai precizat că întreaga comunitate internaţională se aşteaptă la un flux major de refugiaţi din Libia în următoarele săptămâni.

"Majoritatea persoanelor care pleacă din Libia nu au o problemă de a ajunge în ţările lor de origine: Egipt, Bangladesh şi Tunisia, dar există un număr de refugiaţi care nu se pot întoarce din cauza războiului de acolo. Fiind prima platformă de evacuare, Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă din Timişoara este şi cea mai de succes din lume", a declarat Salomons.

CTU a fost vizitat, astăzi, de un grup de 13 ambasadori şi de înalţi oficiali români. Vizita reprezentanţilor celor 13 state UE (Austria, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Norvegia, Polonia, Portugalia şi Suedia) a avut ca scop familiarizarea acestora cu procedurile de lucru şi modul de operare ale centrului.

Pe de altă parte, staff-ul UNHCR au făcut cu această ocazie lobby pe lângă diplomaţi pentru ca ţările lor să accepte un număr mai mare de refugiaţi din ţările în care există conflicte şi care trec, în primă fază, pe la centrul din Timişoara, unde sunt găzduiţi maxim şase luni.

În cei doi ani şi jumătate de la deschiderea CTU, aici au fost găzduiţi 637 de refugiaţi, iar ulterior majoritatea au ajuns în Statele Unite ale Americii, Canada, Marea Britanie, Suedia, Australia şi Norvegia.