„SUFRAGERIA LUI OPREA” sau CUM MI-AM PETRECUT O NOAPTE cu LAURA CODRUȚA KOVESI şi FLORIAN COLDEA. RETROSPECTIVA 2017

Noaptea de 6-7 decembrie 2009 Noaptea alegerilor prezidențiale din 2009, turul doi. Lucrasem alături de consultanții străini în echipa de campanie a lui Traian Băsescu, dar odată cu începerea votului treaba noastră se cam terminase. Perspectivele erau încurajatoare, fără a ne entuziasma, întrucât sondajele pe care le făcusem până în ultimul moment indicau o cursă strânsă, cu Mircea Geoană în postura favoritului, dar și cu un Traian Băsescu venind tare din urmă!

Vorbisem cu Traian Băsescu de dimineață, după primul val de chestionare venite din teren, de la secțiile de vot, situația nu era foarte roz, Antena 3 și Realitatea TV încălcau legile electorale cu nonșalanță și revărsau știri pro- Geoană.

În acea conversație matinală, Președintele Băsescu mi-a spus că s-a încheiat misiunea noastră, mi-a mulțumit pentru efort, mi-a spus că nu are de gând să facă nici un compromis și că nu avem altceva de făcut decât să așteptăm rezultatele finale. Nu era foarte optimist, dar începusem să mă învăț cu stilul său, pentru că de fiecare dată lucrează pe „worst case scenario”, cel mai prost scenariu posibil.

Sondajele, așa cum le știam, dădeau o diferență mică, de două procente, în favoarea lui Mircea Geoană, fără a putea include impactul real al ultimei dezbateri televizate, în care Traian Băsescu îl făcuse șahmat pe Mircea Geoană. Cred că vă mai amintiți celebra întrebare: „Nici azi-noapte nu v-a plăcut la Vîntu?”, care a marcat pierderea alegerilor de către liderul PSD. ​Dar să revenim la chestiunea principală.

Am aflat că a câștigat Băsescu înaintea tuturor!

În seara ultimului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, în jurul orei 20.00, pe când eram cu niște prieteni urmărind diversele posturi de știri, am primit un telefon: „Dane, am câștigat! Este 50,4 la 49,6 în favoarea lui Băsescu!”

Mă blochez pentru că aveam alte date de la cei care făceau sondaje pentru Antena 3 și Realitatea TV (pe atunci în aceeași barcă: anti-Băsescu și pro- PSD) și că aveau să-l dea câștigător pe Mircea Geoană cu 51-52 la sută.

Îi spun interlocutorului meu acest lucru, începe să râdă și îmi spune: „Nu te lua după ei, dă drumul la B1 TV (acolo avea loc un exit-poll făcut de CURS) și acolo o să vezi sondajul real. Am câștigat, ascultă-mă ce-ți spun!”

Cel care era la telefon știa ce spune, avea o funcție mare în stat.

Ușor neîncrezător, dar sardonic, le spun prietenilor mei (anti-Băsescu) să renunțe la Antena 3 și să dea pe B1 TV dacă vor să vadă rezultatele exacte date de CURS. Mai mult, răsucesc cuțitul și le spun că a pierdut Geoană cu 50,6 la 49,4. Se uită la mine ca la un lunatic, mai erau 45 de minute până la anunțarea exit-pollurilor, plus că încă se vota.

Vin exit-pollurile, urmează ce știți, bucuria lui Geoană, anunțul lui Băsescu, începe o noapte în care unul s-a culcat Președinte de țară și s-a trezit tot președinte de partid, iar Traian Băsescu a câștigat al doilea mandat.

Multe lacrimi și dezamăgiri într-o parte, bucurie în cealaltă…

Numai că, pentru mine, noaptea nu se terminase.

Acasă la Gabriel Oprea

Eram euforic, îl sun pe Gabriel Oprea (sau am primit un telefon de la el, nu mai știu exact), unul din susținătorii importanți ai președintelui Traian Băsescu, de care eram foarte apropiat în acel moment. Îi spun care-i rezultatul, îl știa și el.

Gabriel Oprea îmi zice: „Vino repede încoace, avem nevoie de tine!”

Întreb unde, îmi spune că la el acasă.

Mă urc în mașină, conducea altcineva, și mă duc repede acolo. Cred că era ora 22.00 - 22.30, rezultatele se anunțaseră, începuse o campanie furibundă la posturile de știri Antena 3 și Realitatea TV care continuau să-l dea pe Geoană câștigător. Cu excepția notabilă a B1 TV.

Intru în casă, dau peste Nicolae Onțanu, Puiu Iordănescu și Gigi Nețoiu, dacă-mi aduc bine aminte. Salut și sunt băgat într- o încăpere destul de mică, de vreo 20 de metri pătrați, plină de oameni.

Am înțepenit. Acolo era Statul!

O noapte alături de Kovesi și Coldea

În acel birou se găseau George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, Laura Codruța Kovesi, procurorul general al României, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne și încă o persoană înaltă pe care nu o cunoșteam. De multe ori am încercat să-mi amintesc figura lui, înclin să cred că era chestorul Petre Tobă, la acea vreme adjunct al Poliției Române, dar în privința lui aș putea să mă înșel.

Nu-l cunoșteam, nu a vorbit aproape deloc, stătea într-un colț… 

Cu Laura Codruța Kovesi, procurorul general al României, mă vedeam prima dată, pe generalul Florian Coldea cred că-l văzusem o dată sau de două ori până atunci, pe George Maior îl știam bine de pe vremea PSD, iar cu Gabriel Oprea eram prieten, dar mărturisesc sincer că eram stupefiat.

Aveam senzația acută că intrasem în ochiul uraganului.

Erau toți extrem de agitați, generalul SRI Florian Coldea, obosit și tensionat, intra și ieșea din cameră, primea date cu voturile din teritoriu, le transmitea mai departe, cred că președintelui Băsescu. Când stătea liniștit, Coldea vorbea puțin, mai mult asculta.

De ce mă chemaseră, poate vă întrebați, dar eu sincer nici nu îndrăzneam să deschid gura, de frică să nu mi se spună să ies afară, să stau cu Onțanu și Iordănescu.

Aveam senzația că asist la Noaptea Generalilor, după 20 de ani!

Kovesi și Coldea, extrem de preocupați de victoria lui Băsescu

Îi ascultam cum discutau de alegeri, de ceea ce fac cei de la PSD, cum se pregătesc să conteste alegerile, ce voturi au mai venit din străinătate, era o veritabilă celulă de criză.

La un moment dat, Laura Codruța Kovesi mă întreabă: „Ce-i de făcut cu ăștia de la Realitatea? Cum îi potolim?”

O întrebare ciudată venită din partea procurorului general al României, dar oricum tot ceea ce mi se întâmpla în acea seară era foarte ciudat, repet, părea o scenă dintr-un film suprarealist.

Răspund, cu tupeul care mă caracterizează: „Nu se vor potoli decât dacă-l potoliți pe Vîntu!” S-a lăsat tăcerea. Repet răspunsul. „Cum să-l potolim”, mă întreabă Kovesi. „Știți voi mai bine, sunt convins că aveți cu ce”, îi spun eu. Kovesi zâmbește.

Se trece la un alt subiect. Voturile din diaspora. Aici, Florian Coldea avea multe date și cifre, dar și George Maior primea informații.

Se mută atenția pe reacția PSD, unul dintre cei prezenți (nu pot dezvălui cine) primea date în direct din celula de criză de la PSD, care număra voturile și stabilea strategia.

Discuția în micul birou al lui Gabriel Oprea continuă, cel mai agitat era, repet, Coldea, primadjunctul SRI, în rest Kovesi discuta amical cu Oprea și Maior, se vedea foarte clar că erau prieteni, nu erau la prima întâlnire de acest fel.

Din când în când, Kovesi întreba care- i situația votului, ce se mai aude de la PSD, ce spune Președintele.

Cred că, atât cât am stat eu acolo, Kovesi a primit cel puțin două telefoane la care a răspuns: „Da, domnule Președinte”. După care ieșea din încăpere și continua discuția. În mod evident, Kovesi era o parte importantă a grupului, înțelegeam din modul în care punea întrebările referitoare la acțiunile ce se pot întreprinde.

Din când în când, spuneam și eu câte ceva, primisem un pahar cu whiskey, trăgeam de el să nu se termine.

La un moment dat, după vreo două ore, m-am ridicat și am plecat, vroiam cumva să pun capăt momentului, mai ales că mă apăsa tot ceea ce auzeam acolo.

Multe lucruri le auzeam, dar nu le înțelegeam.

Au căpătat contur în 2017, o dată cu Operațiunea „Noi suntem Statul!” Au rămas în acea încăpere Laura Codruța Kovesi, George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea…

Oamenii care au făcut posibilă victoria lui Traian Băsescu în 2009.