O dată la două zile, anul trecut, polițiștii suceveni au emis un ordin provizoriu de restricție. În toate cazurile a fost vorba de măsuri luate ca urmare a unor acte de violență domestică.
În baza unui astfel de ordin, duminică, un bărbat din Burdujeni a ajuns în arest. A îndrăznit să încalce ordinul de restricție și să se ducă acasă. Imediat ce a bătut la ușa aparatmentului, soția sa, care se afla înăuntru, a sunat la 112. Sâmbătăt seara, bărbatul o bătuse crunt, în fața copiilor lor, doi minori de 10, respectiv 14 ani. În urma acestui fapt, polițiștii i-au interzis să se apropie la 200 de metri de orice loc unde se afla femeia.
Duminică noaptea, bărbatul a fost condus la sediul Secţiei Burdujeni, unde a fost întocmit proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante de „nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu”, iar în urma probatoriului administrat s-a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore în arestul poliţiei judeţene.
Comisarul-şef Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a explicat că în 2019 figurează 197 de ordine de protecţie emise de instanţele de judecată, mare parte fiind prelungiri ale ordinelor provizorii pe care poliţiştii le pot emite, conform legii, doar pe durata a cinci zile. În anul anterior, arată comisarul-șef, au fost emise doar 49 de ordine de protecţie. În cele mai multe cazuri este vorba de soţii agresate de soţi. Odată emis acest ordin de protecţie provizoriu, agresorul este evacuat din locuinţa în care se află victima, chiar dacă el este proprietarul locului.
Sursa: Monitorul de Suceava