Pesticide, urme de compuşi organici volatili sau dioxine sunt doar câteva din substanțele pe care le găsim în compoziția lor, arată un studiu asupra a 12 mărci, publicat, luna aceasta, de Institutul Naţional al Consumului din Franţa. Trei din aceste mărci se găsesc și în România
Inventat şi brevetat în 1948, de Valerie Hunter Gordon, o casnică din Scoţia, scutecul de unică folosință a începus să fie produs la scară mare de prin anii ’60, iniţial ca produse de lux, datorită costurilor mari, ulterior din ce în ce mai accesibile. Tocmai de aceea, o echipă de experți a Asociația pentru Protecția Cconsumatorului (APC) România, coordonată de conf. univ. dr. Costel Stanciu, a realizat o cercetare pornind de la rezultatele analizelor făcute de Institutul Naţional al Consumului din Franţa, pe 12 mărci de scutece destinate copiilor cu greutatea între 4 şi 9 kg.
FOTO: Etichetele din România nu dau nicio informație folositoare, ci sunt mai mult reclame FOTOGRAFII: APC ROMÂNIA
Prima constatare a cercetătorilor români e că, în țara noastră, eticheta nu spune nimic despre compoziția acestora!
„Legislaţia actuală nu-i obligă pe producătorii de scutece să declare compoziţia chimică şi materialele folosite la fabricarea scutecelor. Având în vedere situaţia actuală, deosebit de gravă, solicităm Ministerului Sănătăţii şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor să treacă de îndată la realizarea unor astfel de reglementări” dr. ec. Emil Bojin, vicepreşedinte APC România.
Toxine peste toxine
Foarte mulţi părinţi nu cunosc faptul că aceste produse nu sunt fabricate din bumbac, ci din celuloză în amestec cu diferite materiale plastice, cum ar fi: polipropilena, poliacrilatul pentru gelul absorbant şi poliesterul, notează specialiștii de la APC România. Apoi, în scutecele analizate de institutul francez s-au găsit pesticide (ex: glyfosatul), hidrocarburi aromatice policiclice HAP, urme de dioxine sau de compuşi organici volatili. Majoritatea scutecelor studiate încorporează una sau mai multe molecule cu toxicitate posibilă sau certă. „Dermatita de scutec constituie o problemă foarte des întâlnită în primii 2 ani de viață ai bebeluşului. Pielea nou-născuţilor şi a sugarilor este mult mai sensibilă comparativ cu cea a adulţilor (...) Conform studiilor medicale de actualitate, cei mai frecvenţi alergeni din scutecele de unică folosinţă şi din preparatele pentru igiena bebeluşilor sunt extractele din plante, -tocoferol, parfumuri, propilen glicol, parabeni, butilcarbamat iodopropynyl și lanolină”, explică dr. Anca Răducan, medic specialist dermatologie.
Trei mărci se vând și în România
Trei din mărcile de scutece analizate de francezi, Toujours (Lidl), Naty by Nature Babycare şi Carrefour Baby, se comercializează şi în România. În afară de acestea, în marile structuri comerciale se găsesc la vânzare și mărcile: Softino, Pufies, Huggies, Happy (Bella baby), Baby Love, Libero şi Bebelino. Doar într-un singur caz pe eticheta produsului figurează efectele, nicidecum compoziția.
„Un singur scutec, marca Pufies, ne-a atras atenţia în privinţa menţiunilor care au legătură cu aspectele ce ţin de siguranţa şi sănătatea bebeluşului. Pe ambalajul acestuia se găsesc următoarele menţiuni: nu conţine alergeni, nu conţine parfumuri sau loţiuni, nu conţine toxine, fără coloranţi toxici, nu conţine latex, nu conţine compuşi ai clorului şi a fost testat dermatologic”, arată reprezentanții APC România
Mărcile cercetatate de francezi și substanțele nocive
- Glifosatul este un erbicid inclus în clasa „probabil cancerogen” de către Centrul Internaţional de Cercetări privind Cancerul (CIRC). S-a dovedit că provoacă alergie şi iritaţii pentru piele şi mucoase. A fost depistat în marca Carrefour Baby Eco Planet;
- quintozenul şi hexaclorobenzenul (HCB) au fost depistate în marca Pampers Baby Dry. HCB şi quintozenul sunt incluse în clasa de „posibil cancerigene”, de către CIRC şi de Agenţia Americană de Protecţie a Mediului;
- Dioxinele şi alte molecule din aceeaşi familie, precum furanul, sunt poluanţi ai mediului. Sunt subproduşi industriali care pot fi generaţi, spre exemplu, la albirea cu clor a pastei de hârtie (celuloză) și sunt bănuiți că ar afecta sistemul hormonal. OMS le-a inclus în lista celor „zece produse chimice care pun o problemă majoră de sănătate publică”. Furanul a fost găsit în Pampers Baby Dry;
- Toluenul, cunoscut solvent, este iritant pentru piele și mucoase, și poate afecta sistemul pulmonar. A fost găsit în mărcile Toujours (Lidl), Mots d’enfants eco (Leclerc), Pampers Active Fit, Carrefour Baby, Pommette şi Pampers Simply Dry.
- Naftalen şi stiren sunt posibil cancerigene. Urme de naftalen au fost găsite în Naty by Nature, Pampers Premium Protection şi Carrefour Baby, iar de stiren în Pampers Premium Protection, Pommette şi Pampers Simply Dry.