Un număr de 4 seringi conţinând 14 mililitri de substanţă incoloră, despre care se bănuieşte că ar fi Ketamina au fost depistate de către poliţiştii locali ai Primăriei Sectorului 2 asupra a două persoane identificate în această săptămână în zona magazinului Bucur Obor.
Prin comportamentul lor, cele două persoane au atras atenţia poliţiştilor locali care le-au cerut să se legitimeze, moment în care au fost descoperite seringile ce conţineau, din declaraţiile lor, Ketamină pentru propriul consum. Împotriva celor doi, respectiv C.M si LA.V. poliţiştii locali ai Primăriei Sectorului 2 au dispus măsurile ce se impun în asemenea cazuri, începând cu identificarea substanţei, precum şi cu circumstanţele în care a ajuns asupra lor, urmând extinderea cercetărilor. După cum se ştie, Ketamina este un anestezic general care se instalează iniţial în creier, după care se redistribuie în tesuturi mai puţin vascularizate. Abuzul de ketamină este raportat mai ales în SUA, motiv pentru care autorităţile americane au introdus ketamina, începând cu 1999, pe lista substanţelor supuse controlului. În grupuri "închise", în Europa, iniţierea în consumul ketaminei este un adevărat ritual.