Submarinul Delfinul, scos la vedere pentru vizitatorii din portul militar Constanţa

Singurul submarin românesc, Delfinul, a fost scos, astăzi, din partea de sud a acvatoriului portului militar Constanţa pentru a fi aliniat alături de navele Forţelor Navale Române. Sâmbătă, cu prilejul organizării Zilei Porţilor Deschise în portul militar Constanţa, navele dar şi submarinul vor putea fi astfel vizitate de mii de turişti şi localnici, în cadrul evenimentelor pregătite de Flotă pentru Ziua Marinei Române.

Aflat în conservare, submarinul Delfinul este pregătit în fiecare an cu ocazia evenimentelor de Ziua Marinei pentru a fi vizitat. Echipajul „Delfinului” a scos, astăzi, submarinul din zona „scafandri” a portului militar Constanţa, fiind tractat de două remorchere. Submarinul Delfinul stă de aproape 20 de ani în portul militar Constanţa pentru că are bateriile epuizate, înlocuirea lor costând 20 milioane de euro. Niciodată nu s-au găsit însă bani pentru ca singurul submarin românesc să se poată întoarce în adâncuri. El este însă bine întreţinut de echipajul format din specialişti ai Forţelor Navale Române.

În urmă cu un an şi jumătate, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, declara, la Constanţa, că s-au găsit fonduri pentru punerea submarinului în exploatare. Ministrul anunţa că banii vor fi alocaţi pentru submarin şi pentru reparaţii la una dintre fregatele Flotei Navale Române. Achiziţionat în urmă cu aproape 30 de ani din Rusia, submarinul este considerat, încă, performant. Sâmbătă, de Ziua Porţilor Deschise în portul Militar Constanţa, pe lângă fregate, corvete, nave purtatoare de rachete, dragoare maritime, vedete blindate fluviale si alte nave fluviale, vizitatorii vor putea intra şi în submarinul Delfinul.