Sub acoperire în interes naţional

AXN prezintă astăzi, în premieră, de la ora 21.00, un serial poliţist cu Chris O'Donnell şi LL Cool J în rolurile principale.

Serialul "NCIS: Los Angeles" (2009) prezintă lumea riscantă a Biroului de Proiecte Speciale (BPS), o divizie NCIS care trebuie să prindă criminalii ce ameninţă securitatea naţională.

Echipa agenţilor speciali

Filmul, creat de Shane Brennan şi produs de CBS Television Studios, a fost apreciat cu o nominalizare la Image Awards şi People's Choice Awards.

Agentul special "G" Callen (interpretat de Chris O'Donnell) este mereu sub acoperire. El se infiltrează în lumea criminalităţii.

Partenerul lui este agentul special Sam Hanna (LL Cool J), un fost puşcaş marin care a luptat în Afganistan şi Irak, expert în supravegheri, folosind echipamente de monitorizare performante pentru a ţine legătura cu agenţii din teren.

Echipa este întregită de Kensi Blye (Daniela Ruah), o fată deşteaptă dependentă de andrenalina ce i-o oferă munca sub acoperire, şi de agentul Dominic Vail (Adam Jamal Craig), cel mai nou membru din sistem, cu calificare, dar fără experienţă. Un rol important îl are şi psihologul Nate Getz (Peter Gambor), care este capabil să intre în mintea oricui, dar şi Hetty Lange (Linda Hunt), responsabilă de tot echipamentul din spate.

Doi actori şi multe roluri celebre

Chris O'Donnell a debutat în lumea filmului interpretând rolul fiului rebel din "Men Don't Leave", urmat de "Fried Green Tomatoes". În 1993 a fost nominalizat la Globul de Aur şi a primit premiul criticilor din Chicago pentru rolul din "Parfum de femeie". Experienţa sa a crescut odată cu interepretarea din "Cei trei muschetari", "Batman Forever", "In Love and War", "Vertical Limit" şi "Max Payne".

LL Cool J este cunoscut atât din filme, cât şi din muzică, televiziune şi modă. A debutat în 1984 ca artist rap, fiind primul cântăreţ care a avut 10 albume consecutive. De-a lungul timpului, LL a interpretat roluri în peste 30 de filme, printre care "The Deal", "Last Holiday", "The Man", "Mindhunters", "S.W.A.T." şi "Charlie's Angels".