Un contingent al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii din Europa (USAFE), format din aproximativ 100 de militari și patru aeronave F-16 Fighting Falcon, a sosit vineri la Baza 86 aeriană „Locotenent Gheorghe Mociorniță” de la Borcea.
Asta după ce fragmente din trei drone rusești au fost descoperite în localitățile de lângă Dunăre. Efectivele militare americane vor participa la operațiuni de Poliție Aeriană Întărită.
Ei vor desfășura, totodată, exerciții de instruire în colaborare cu personalul și aeronavele F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române.
SUA trimit avioane de luptă în România după problema cu drone rusești
Soldații americani sosesc în România în urma descoperirii resturilor a trei drone folosite de Rusia în timpul invaziei din Ucraina, care au fost găsite pe teritoriul țării noastre.
Două dintre acestea au aterizat în zona Plauru, în apropierea frontierei cu Ucraina. În timp ce a treia a fost identificată la doar 8 kilometri de Tulcea, adânc în interiorul teritoriului național.
Operațiunile de poliție aeriană și antrenamentele comune au un impact pozitiv asupra consolidării capacității de reacție și descurajare. Acestea contribuie în același timp la îmbunătățirea interoperabilității între Forțele Aeriene Române și cele ale Statelor Unite ale Americii.
Trei drone au fost descoperite pe teritoriul României
Resturile a trei drone au fost descoperite pe teritoriul României în urma evenimentelor de la Gurile Dunării, care au implicat atacuri din partea Rusiei asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.
În cadrul unei conferințe de presă,Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, a fost întrebată cu privire la incidentul militar de pe teritoriul României.
În răspunsul său, reprezentanta guvernului rus nu numai că nu a recunoscut proveniența dronelor, dar a acuzat România de „provocări la graniță” și de implicare în practici care ar putea duce la „destabilizarea internă” a Republicii Moldova.
„Iertați-mă, dar e ridicol. E o jonglerie inconsecventă și controversată. (...) Întrebați partea română. România ia orice poziție care îi este convenabilă. Dă vina pe alții, sunt povești inventate.
Toate acestea sunt un atac informațional anti-rusesc, România nu are o imagine clară a ceea ce s-a întâmplat. Nu există fapte, dar trebuie convins publicul că s-a întâmplat ceva acolo. Toate acestea sunt necesare pentru sprijinirea regimului de la Kiev.
Dacă România ar fi îngrijorată nu s-ar preocupa de provocări la graniță”, a precizat Zaharova care a acuzat poziția României ca fiind una a NATO.