STUDIU. Explicaţia ştiinţifică ce dovedeşte că bărbaţii sunt mai agresivi şi egocentrişti ca femeile

Oamenii de ştiinţă au descoperit hormonul care cauzează comportamentul mai agresiv al bărbaţilor şi egocentrismul acestora.

Miercuri a fost dat publicităţii un studiu britanic care confirmă presupunerile de până acum privind comportamentul bărbaţilor şi dezvăluie şi hormonul care cauzează agresivitatea şi egoismul.

Hormonul masculin testosteron este cel care are o mare implicaţie în declanşarea comportamentelor violente şi a atitudinilor egoiste.

Studiul a fost efectuat de către cercetătorii de la Wellcome Trust Centre for Neuroimagining, din cadrul University College din Londra. Poate în mod surprinzător, testele au fost efectuate pe femei pentru a putea dovedi că hormonul masculin este cel care le poate face să devină “mai puţin cooperante şi ecogentrice", după cum se explică în cadrul studiului.

Femeile au în corpul lor hormonul testosteron, însă în cantităţi mult mai mici decât bărbaţii. Pentru a nu interfera cu secreţia naturală, în cadrul studiului, testele au fost efectuate pe femei.

Studiile au fost efectuate numai pe femei Gradul de cooperare a fost testat pe grupe de câte două femei, uneia dintre ele i se administra testosteron, iar celeilalte i administra un înlocuitor fără efect, pentru a obţine efectul de placebo.

Cele două femei erau interogate despre diferite subiecte, iar în momentul în care aveau opinii diferite, erau puse să dezbată până când ar putea ajunge la o concluzie comună.

Oamenii de ştiinţă au observat că femeile cărora le era administrat testosteronul deveneau mai puţin cooperante şi nu puteau ajunge la o înţelegere, devenind egocentrice.

În altă ordine de idei, cercetătorii afirmă că este firesc să avem comportamentul influenţat de hormoni. Este cunoscut deja faptul că ocitocina este cea care ne face să devenim mai cooperanţi.