Studiourile unde a fost filmat "Harry Potter" devin atracţie turistică | VIDEO

La doar câteva săptămâni de la lansarea ultimului film din seria "Harry Potter", reprezentanţi ai studiourilor Warner Bros. au anunţat lansarea unui tur ce îi va plimba pe fani prin lumea magicianului, conform The Guardian.

Este prima şansă pentru fani să descopere scenele din spatele seriei "Harry Potter", de la decoruri până la modul în care au fost realizate cele mai inovatoare efecte speciale. Studiourile se află în oraşul Watford, la câţiva kilometri de Londra. Cele opt filme de succes au fost filmate la o fostă fabrică de avioane din apropiere, care găduieşte acum un studio de aproape 15.000 de metri pătraţi.

Acolo, doritorii pot vizita de la marea sală de la Hogwarts până la biroul profesorului Dumbledore. De asemenea, vizitatorii pot descoperii detalii nebănuite despre cum s-a realizat seria.

Conform reporterului ziarului the Guardian, studiourile sunt realizate cu atât de multă atenţie încât o astfel de experienţă nu are cum să strice atmosfera specială creată de filme, ci doar să o accentueze. Studiourile sunt de fapt de două ori mai mari decât par ele în filme, mai povesteşte reporterul.

Pe lângă locul în care magia Harry Potter a luat naştere, Watford este şi oraşul ce găzduieşte locul în care au crescut cele trei vedete ale seriei: Rupert Grint, Daniel Radcliffe şi Emma Watson. "A fost un loc extraordinar în care să creşti. Oamenii vor fi uimiţi să vadă mediu de lucru incredibil pe care l-am avut aici", a spus Radcliffe când s-a anunţat lansarea turului.

Porţile studiourilor "Harry Potter" se vor deschide abia primvara viitoare, dar biletele vor fi puse în vânzare din timp. Aceastea vor costa 28 de lire pentru adulţi şi 21 de lire pentru copii, iar rezervările se pot face începând cu 13 octombrie pe site-ul oficial.  <iframe src="http://www.youtube.com/embed/K7mLsvaaZ0g" width="560" frameborder="0" height="349"></iframe>