Societatea Studenţilor Universităţii Bucureşti (SSUB) se solidarizează demersului iniţiat de colegii Asociaţia Studenţilor de la Facultatea de Limbi Străine şi a transmis tuturor membrilor să poarte începând de miercuri banderole albe la mână, simbol al grevei japoneze, după ce Universitatea din Bucureşti refuză să găsească o soluţie la frigul din instituţie.
„Studenţii Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine îşi riscă sănătatatea şi chiar viaţa pentru a veni la facultate. Universitatea din Bucureşti a transmis Ministerului Educaţiei o cifră de şcolarizare mult mai mare faţă de condiţiile optime pe care le poate oferi. În acest sens, mii de studenţi, cadre didactice şi personal auxiliar riscă să facă diverse boli pulmonare din cauza faptului că în afară de centrala pe care o are în dotare, Universitatea nu a luat în considerare niciodată încălzirea electrică”, se arată în comunicatul de presă remis redacţiei EVZ de Biroul de presă al SSUB.
Plouă în sălile de curs Mai mult decât atât, în sediul din Pitar Moş al Facultăţii de Limbi Străine plouă în sălile de curs. Temperatura în luna decembrie nu a depăşit 15 grade. „Sălile sunt pline de mucegai şi igrasie, iar când plouă apa curge în sălile de curs. Foarte mulți studenți mi-au povestit despre condițiile greu de imaginat în care sunt nevoiți să-și desfășoare cursurile și despre frigul pe care trebuie să-l îndure câteva ore în fiecare zi. Solicit soluţionarea grabnică a problemei”, afirmă George Velcea, președintele SSUB. „Rectorul Universităţii din Bucureşti este mai preocupat să participe săptămâni întregi la conferinţe internaţionale pe banii universităţii, decât să încerce să rezolve nenumăratele probleme şi nereguli de la instituţia pe care o conduce”, a continuat preşedintele SSUB.
Facultăţi – focare de infecţie „În acest moment, majoritatea facultăţilor din Universitatea din Bucureşti au devenit focare de infecţie, bombe cu ceas pentru cei care învaţă sau lucrează aici. SSUB solicită rectoratului utilizarea fondurilor în a echipa sălile urgent cu echipamente de încălzire electrice sau suspendarea cursurilor. Riscul la care sunt supuşi studenţii şi profesori poate fi fatal”, se arată în comunicat.
Cer demisia rectorului În caz contrar, protestatarii solicită ca Ministerul Educaţiei să se sesizeze şi să înceapă procedura de demitere a rectorului Mircea Dumitru. Aceştia au mai adăugat că este inadmisibil ca în anul 2014, la 25 de ani de la căderea comunismului, Universitatea din Bucureşti să nu fie în stare să ofere condiţiile minime decente pentru studenţii şi angajaţii instituţiei de învăţământ superior, deşi are un buget de aproape 73 de milioane de euro.