Studenții unei Facultăți de Medicină din sudul Chinei au trăit șocul vieții lor când au dat nas în nas cu o creatură înspăimântătoare. Cei mai mulți erau convinși că nu poate fi vorba decât despre un șobolant mutant scăpat probabil din laboratoarele de cercetare ale facultății.
Înarmați cu plase de pescuit, paznicii Facultății Wenzhou din Zhejiang s-au chinuit nu mai puțin de patru ore să prindă ”monstruozitatea”. Operațiunea a dat peste cap activitatea întregului campus universitar și a panicat complet firile mai sensibile. Un cadru didactic a reușit însă să-și păstreze cumpătul și a încercat să calmeze spiritele explicând că fiara mutantă nu era, de fapt, decât o biată nutrie rătăcită.
”Nu am văzut niciodată până acum ceva asemănător, așa că eram deosebit de tensionați. Ne era frică să nu muște sau să nu reacțioze în vreun fel neașteptat”, a declarat Zhao Jianzhong, membru al echipei de pază.
Vestea prinderii unei misterioase creaturi s-a răspândit rapid în localitate și ulterior în presa internațională. Mulți nu au vrut să creadă că ”uriașa rozătoare” e doar o biată nutrie și au început să circule divese versiunii ale incidentului unele mai fabuloase ca altele. Una dintre acestea face trimitere la testele care se fac adesea pe șoareci și șobolani și, în mod clar, creatura nu era altceva decât o rozătoare mutant scăpată din laboratoarele facultății.
Nutria a fost predată unei organizații pentru protecția animalelor sălbatice.