Serviciul de Telecomunicații Speciale a reclamat la CNA faptul că televiziunile au dezinformat telespectatorii în cazul accidentului aviatic din Apuseni, oamenii fiind încurajaţi să nu mai apeleze la serviciul 112 în situaţii de urgenţă.
În ședința din 11 febriarie, CNA a analizat și modul în care televiziunile au reflectat tragedia din Apuseni. La ședință a fost prezentă și Andra Untaru, consilier juridic al STS care a declarat că din cauza modului în care presa a abordat subiectul accidentului aviatic din 20 ianuarie oamenii privesc cu neîncredere serviciul 112. "Dincolo de modul cum a fost afectată imaginea STS sau a 112, din punctul nostru de vedere, cel mai grav este afectat în mod direct cetăţeanul care este încurajat să nu mai sune la 112", a spus Andra Untaru, citată de Mediafax. La rândul său, Adrian Fulea, purtător de cuvânt al STS, prezent și el la ședința CNA a spus că, începând din data de 21 ianuarie şi până pe 7 februarie, STS a răspuns la întrebările adresate de jurnalişti, ira STS a difuzat comunicate şi informaţii de presă standard în legătură cu acest accident. "Nu-mi amintesc să fi văzut reportaje în care să regăsesc răspunsurile pe care le-a dat jurnaliştilor, în afară de comunicatele şi informaţiile de presă standard (...) S-a difuzat o serie de aşa-zise probe prin care s-ar fi făcut dovada că s-ar fi primit date prin instituţia noastră, coordonate geografice (...) S-au difuzat aşa-zise probe, pseudoprobe, fără să întrebe dacă noi confirmăm acele informaţii. Toate comunicatele de presă (ale STS, n.r.) erau etichetate ca fiind uluitoare, halucinante, mincinoase (...) Am dat către presă cum se face localizarea în toate cele 21 de state, nu-mi amintesc să fi văzut pe televiziuni aşa ceva, exact aceleaşi metode de localizare sunt", a mai spus Adrian Fulea. În reclamația sa, depusă pe 5 februarie la CNA, STS nu a făcut referire la o anumită televiziune sau la un anumit program TV. “Aceste dezinformări pot aduce prejudicii dezastruoase de imagine a României în spațiul comunitar și în lume, putând provoca diminuarea numărului de vizitatori și turiști în România”, se arată în sesizarea primită de CNA, pe 5 februarie, de la Serviciul de Telecomunicații Speciale. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
- Traian Băsescu: Sinceritatea costă, poporului român nu îi place să îi spui lucruri pe care nu vrea să le audă
- Adrian Halpert: Antena 3 și-a cumpărat premiile internaționale
- Ponta: Dacă liberalii ne dau ministerul de Interne, acceptăm cu plăcere. VEZI ce a zis Antonescu
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
- Cele mai tari IMAGINI de la 2014 Sony World Photography. Selecția s-a făcut din peste 130.000 de fotografii
- Dans popular ROMÂNESC executat de doi patinatori americani | VIDEO
- Se simte bine în corpul ei ŞI O ARATĂ. Câţi ani crezi că are ACEASTĂ FEMEIE? / GALERIE FOTO