Medicul Adrian Streinu Cercel explică rezultatele terapiei cu plasmă în cazul pacienților cu SARS-COV 2. Deja există pacienți care au primit tratamentul, iar rezultatele sunt îmbucurătoare.
”Stăm foarte bine la tratamentul cu plasmă”, a declarat medicul Adrian Streinu Cercel. Acesta a explicat că a existat o mobilizare exemplară în acest sens. Fiecare pacient pozitiv are posibilitatea să semneze un consimțământ pentru donarea de plasmă după însănătoșire.
Într-un timp extraordinar de scurt, Ministerul Sănătății și centrele de recoltare au început afereza – procedura pentru a obține plasma de la pacienții convalescenți. Există deja o listă cu 64 de pacienți care și-au dat consimțământul pentru a dona. Unii deja s-au dus și au donat și avem, deja, 4 cazuri în care am găsit compatibilitate între donator și receptor. Ceea ce înseamnă că lucrurile funcționează”, a explicat specialistul.
Afereza e o procedură prin care se prelevează sânge din organismul omului care a trecut prin infecția cu SARS-COV 2, la un interval de timp rezonabil, după vindecare, pentru a putea să aibă suficienți anticorpi.
Medicul a transmis și un mesaj pentru românii care, de mâine, nu vor mai fi în starea de urgență. ”Odată cu măsurile de relaxare, lumea trebuie să înțeleagă că nu trebuie să se relaxeze. Acum va devine obligatorie masca pe figură. Pe măsură ce se aglomerează lumea pe străzi și circulația virusului va fi mai mare. (...) Totul e puterea obișnuinței. Vrem să ne fie bine sau vrem să avem probleme în familie?”, a punctat specialistul.
Sursa: Antena.3