Polițiștii și procurorii bistrițeni vor să deslușească misterul dispariției unui bărbat din comuna Coșbuc. Culmea, cel dispărut este un strănepot al poetului George Coșbuc! În acest caz avem un tânăr acuzat de crimă, dar, ca și în nemeritat de popularul dosar ”Elodia”, deocamdată lipsește mortul.
Vai, vai!
Chiar începusem să cred că, sufocată de tot felul de alte scandaluri, vara asta e cu noroc și e săracă în a aduce pățanii de fapt divers care ascund adevărate orori demne de un thriller. Nu e așa, partea întunecată a naturii umane își vede de drumul ei, indiferent de anotimp sau de gălăgia inutilă a politrucilor.
Miercuri seară, în jurul orei 22.30, familia unui bărbat din Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud, a primit un telefon bizar. Bărbatul s-a văitat de două ori, apoi convorbirea s-a întrerupt și nu a mai putut fi contactat. La scurt timp, 10-15 minute, soția, fiica și un vecin au venit să-l caute pe bărbat la fabrica unde lucra ca paznic.
E vorba de fabrica de prelucrare a lemnului a unei firme din Telciu. Paznicul avea o treabă importantă pe parcursul nopții, să asigure lemne pentru banda care alimentează centrala termică care grăbește uscarea scândurilor.
Fiindcă veni vorba de Telciu, de aici era mama lui George Coșbuc. Poetul avea să se nască-n Hordou, rebotezată acum după numele său. Aici locuiesc mulți descendenți, dar simplul fapt că un înaintaș a scris ”Nunta Zamfirei” sau a tradus ”Divina Comedie” nu te ajută în viață.
Bărbatul în vârstă de 61 de ani trebuia să muncească pentru a supraviețui.
A treia intrare
Familia nu a dat de urma bărbatului în fabrică și a fost chemată Poliția. L-au căutat peste tot și apoi au cerut imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din curte. Pe camere se vedea cum bărbatul a intrat de trei ori în camera centralei, însoțit de un tânăr aflat în probe. De două ori au ieșit împreună, dar a treia oară tânărul a ieșit singur, în fugă.
Indiciile strânse la fața locului au sugerat anchetatorilor că bărbatul dispărut a ajuns în cuva de lemne apoi în centrală. Vineri, încă mai cerneau cenușa, sperând să găsească probe că a fost incinerat.
Reținerea și arestarea
Bărbatul dispărut se numește Radu Târnovan și ultimul ”semn” lăsat ar fi o haină, găsită lângă centrală, pe marginea unui tocător de lemne. Mai sunt verificate și alte urme, chiar unele de carne, dar nu se știe dacă e vorba de materie umană sau animală.
Ancheta s-a axat pe tânărul care-l însoțea pe Tîrnovan. Are 17 ani, urmând să împlinească 18 peste câteva zile. Era în probe la firma de prelucrare a lemnului, dar abia după majorat urma să fie angajat. Provine dintr-o familie săracă, el, un frate vitreg, mama și tatăl ”de-al doilea” locuiesc într-un canton părăsit aflat în apropierea depozitului.
Joi, adolescentul a fost adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița (unde trebuia să fie o mică festivitate, pentru că se înscăuna noul prim-procuror, Angela Sângeorzan). Tânărul ar fi recunoscut inițial că bărbatul a căzut în cuvă și apoi, împins de pistonul pneumatic, a ajuns în camera de ardere. Pe la ora 20.00, la nici 24 de ore de la dispariția lui Tîrnovan, a fost reținut pentru omor.
Presa locală, Bistrițeanul și Gazeta de Bistrița, au strâns informații despre caz, din relatările vecinilor, băiatul reținut fiind un tânăr liniștit, care nu a creat până acum probleme. În absența unei probe criminalistice care să stabilească faptul că Radu Tîrnovan e mort, dosarul se anunță unul interesant și din punct de vedere procedural.
Temperatura din centrală ajunge la 1200 de grade, așa că distrugerea trebuie să fi fost completă.