Valorea contravenţiei va fi de maxim 15.000 de lei, iar motivul amenzii este reprezentat de faptul că administratorul spaţiului de recreere a introdus cantităţi mai mari de clor în bazin decât cele normale
Concentraţia mai mare de clor din bazinul din Reghin a fost motivată de faptul că era foarte multă lume la ştrand. “Am realizat un control amanunţit. Nu au fost găsite probleme legate de condiţii şi de funcţionarea ştrandului. Din păcate, în acea zi erau foarte multe persoane la ştrand, iar administratorul a ales să introducă un nivel mai mare de clor. Era foarte multă lume în apă şi dorea ca apa să fie curată. De aici s-a ajuns la intoxicarea persoanelor”, a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) din România. Totodată şeful de la ANPC a explicat ca valoarea amenzii care va fi acordată ştrandului se va ridica la maxim 15.000 de lei.
Şase copii au ajuns la spital Incindentul din municipiul Reghin, judeţul Mures, a avut loc duminică când 13 copii care se scăldau în bazin s-au intoxicat cu hipoclorit de sodiu. Şase dintre ei au ajuns la Unitatea de Primiri Urgente de la Târgu Mureş, însă medicii de aici au decis în urma investigaţiilor că minorii să fie transportaţi la spitalul din Reghin. Ştrandul a fost modernizat în decursul anilor trecuti, tot sistemul de recirculare al apei (filtarare, analizare PH şi conţinutul de clor) este automatizat, iar în cazul unor eventuale defecţiuni, sau constatarea unor parametri anormali ai calităţii apei tot sistemul se opreşte automat. Situatia de duminica a fost prima de acest gen, până acum neînregistrându-se nici un caz asemănător.
Produsele care promit minuni, nu sunt legale
Medicamentele sau orice fel de produse care promit îmbuntăţiri ale performanţelor fizice ale celor care aleg să le folosească – de la posibilitatea de a alerga mai repede, până la vindecarea unor boli - sunt interzise dacă sunt comercializate prin metode clasice, fără a avea avizele medicale necesare
Aceasta a fost opinia exprimată de Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) din România. În acest sens autoritatea de control are în vedere sancţionarea tuturor celor care propun astfel de medicamente-minune. „Ştim de aceste cazuri. Comisarii noştri ştiu de această problemă şi ori de câte ori avem sesizări, se intervine spre sancţionarea firmelor sau persoanelor în cauză. Astfel de produse care promit îmbunătăţiri fizice, de la tratarea unor probleme medicale, până la promisiunea de a-l face pe om să-l întreacă pe campionul mondial la proba de viteză, sunt interzise”, a declarat, astăzi, Constantin Cerbulescu. Mai mult, şeful ANPC a declarat că nici reclamele unor astfel de produse nu sunt permise. „Încercăm cum putem să oprim astfel de forme de promovare. Unele apar şi în mass-media. Nu vreau să acuz mass-media, pentru că există un contract cu o anumită firmă, însă ar fi mai benefic pentru populaţie să fim şi noi întrebaţi când apar astfel de reclame. Astfel de produse pot fi periculoase”, a mai adăugat Constantin Cerbulescu.