Străinii nu vor avea voie să dețină terenuri agricole sau forestiere, potrivit noului Cod Funciar aprobat de Parlamentul Republicii Moldova.
Cetățenii străini, persoane fizice sau juridice, nu vor putea dobândi dreptul de proprietate asupra unor terenuri cu destinație agricolă sau din fondul forestier, în Republica Moldova.
Prevederea care restrânge dreptul străinilor de a deține teren în Republica Moldova apare în noul Cod Funciar, aprobat de Parlament în lectură finală. Noul act normativ va intra în vigoare peste un an, potrivit IPN.
Fără terenuri agricole și forestiere pentru străini
Conform documentului, în cazul în care cetățenii străini dobândesc terenurile cu destinație agricolă sau din fondul forestier prin succesiune, hotărâre judecătorească sau ipotecă, vor fi obligați să le înstrăineze în termen de un an de la dată dobândirii dreptului de proprietate.
Noul Cod Funciar prevede o nouă clasificare a terenurilor cu destinație agricolă. Acesta conține reglementări care țin de schimbarea modului de folosință al terenurilor.
Reglementări pentru construcțiile ridicate pe terenuri agricole sau forestiere
Proprietarii de terenuri cu destinație agricolă vor putea construi pe acestea depozite, încăperi frigorifice destinate păstrării produselor agricole, ateliere de reparații sau hale de păstrare a agregatelor agricole, precum și ferme zootehnice, obiecte de infrastructură și procesare primară a producției obținute, precum și pensiuni agroturistice și altele, fără schimbarea destinației terenurilor.
Proiectul de Cod Funciar reglementează și modalitățile de consolidare a terenurilor agricole.
Ce se întâmplă cu terenurile lăsate în paragină
De asemenea, acțiunile întreprinse în cazul în care proprietarii nu au perfectat actele de moștenire asupra acestor terenuri și nu le întrețin, fiind lăsate în paragină, sunt prevăzute în noul act normativ. Potrivit acestuia, dacă terenurile agricole nu sunt cultivate și nu sunt întreținute într-o stare fitosanitară corespunzătoare mai mult de doi ani la rând, autoritatea publică locală va putea administra terenul dat, dispunând arendarea lui.
Noul Cod Funciar aprobat de Parlamentul Republicii Moldova va intra în vigoare doar după un an de la publicarea sa în Monitorul Oficial.