Piaţa imobiliară britanică este în scădere, dar o arteră din nordul Londrei rezistă cu succes tendinţei.
După o perioadă delicată de la jumătatea secolului trecut, când multe case din zonă erau abandonate, strada Bishops Avenue pare a-şi fi regăsit strălucirea, iar în ultimii doi ani, casele celebrei străzi, cunoscută drept "Strada miliardarilor", ating noi recorduri ale preţurilor, notează AFP.
"Aceasta este una dintre cele mai celebre străzi din lume şi în mediile bogaţilor din străinătate este mai cunoscută decât Buckingham Palace", afirmă cu mândrie directorul agenţiei imobiliare Glentree International, Trevor Abrahamson.
Ruşii au dat tonul
Strada a crescut în top când miliardarul ruso-israelian Lev Leviev a cumpărat o vilă situată pe această stradă, pentru suma record de 35 milioane lire sterline (aproximativ 46 milioane euro).
După doar câteva săptămâni, acest record a fost depăşit de către un miliardar originar din Kazahstan, Horelma Peramam, care a plătit 50 milioane lire (peste 65 milioane euro) pentru a cumpăra "Conacul Toprak", situat tot pe strada Bishops Avenue.
Casa miliardarului Lev Leviev, de pe Bishop Avenue, numită Palladio, a fost achiziţionată în schimbul sumei record de 35 milioane lire sterline (46 milioane de euro)
"Locuind pe această stradă îţi poţi afişa bogăţia", explică experţii în imobiliare. Mai ales cei veniţi din statele din est sunt interesaţi de achiziţionarea unei case pe această stradă, considerând că amplasamentul are multe avantaje: localizat în unul dintre cele mai şic cartiere din Londra, la 15 minute de centru, plasat între două golfuri şi un parc imens, subliniază AFP.
"Dacă cineva doreşte să combine avantajele unei case de la oraş cu cele ale unei case de la ţară, acesta va alege Bishops Avenue", afirmă agentul imobiliar.
Bogaţii lumii, doritori să locuiască într-o reşedinţă de renume apropiată de centru, cumpără sau încearcă să cumpere case pe această stradă, chiar dacă nu vor sta aici mai mult de câteva zile pe an.
Este un paradis imobiliar, unde piscina interioară şi climatizarea reprezintă dotările minime şi unde cel mai ieftin apartament costă două milioane de lire sterline (aproape trei milioane euro).
"Londra, unul dintre principalele centre financiare ale lumii, este de asemenea şi un paradis fiscal care atrage averile străinilor", conchide AFP.
Şi cea mai scumpă
Cea mai scumpă stradă din lume se află în Hong Kong, are doar câteva zeci de case şi se bucură de o poziţie privilegiată, care asigură rezidenţilor o panoramă spectaculoasă.
Este vorba despre Severn Road, aflată într-o zonă cu dealuri împădurite, notează Business Insider. Preţul mediu al unui mp de proprietate costă aici 78.200 de dolari.
Spre comparaţie, 1 mp pe Fifth Avenue, artera de lux din New York, costă în jur de 62.700 de dolari. Pe Severn Road se află în jur de 60 de case, iar priveliştea cuprinde întreg portul din Hong Kong şi zgârie-norii oraşului.