Actuala nevastă e cu 40 de ani mai tânără și i-a făcut patru copii. Mai are alți patru din altă căsătorie zece nepoți și patru strănepoți
Dacă femeile sunt condiționate de limitele biologice, bărbații pot avea copii și la vârsta senectuții. Un astfel de caz este cel al lui Milută Filimon din comuna Ivănești, județul Vaslui, care, la 77 de ani, este al doilea cel mai bătrân tată din România. El are, împreună cu o femeie cu 40 de ani mai tânără, nu mai puțin de patru copii, cel mai mic în vârstă de un an si câteva luni, informează colegii de la ziarul vasluian Vremea Nouă.
Un bucureștean e recordmanul din România și un indian de 96 de ani e NR. 1 în lume
În România, clasamentul celor mai bătrâni tătici este condus de bucuresteanul Andrei Magdo, care la cei 81 de ani împliniti, are o fetișă în vârstă de cinci ani. Bărbatul a devenit tată la vârsta de 76 de ani, în urma unui anunt dat la ziar. Acesta încerca să vândă o casă, când a fost contactat de o femeie, care i-a propus un schimb. Se întâmpla în urmă cu 13 ani. După cinci ani de relație, când femeia avea 42 de ani, iar iubitul ei 76, cei doi au primit vestea cea mare din partea medicilor: vor deveni părinți. Pe locul doi în acest clasament se află vasluianul Milută Filimon, care tot la vârsta de 76 de ani a devenit tată pentru a opta oară. Bărbatul din comuna Ivănesti are patru copii cu actuala sotie, cel mai mare în vârstă de 13 ani, iar cel mai mic, în vârstă de un an si câteva luni. Moș Milută mai are patru copii, din prima căsătorie, care i-au dăruit 10 nepoți și patru strănepoți.
Cel mai bătrân tată care a intrat în Cartea Recordurilor este un indian, Raghav Ramjeet, care, la 96 de ani, a devenit tatăl unui băiețel. Întrebat care este secretul “performantei” sale, Raghav Ramjeet a spus că viata sexuală regulată este foarte importantă într-un cuplu.