ATENŢIE LA URNELE MOBILE. În unele judeţe sunt mii de solicitări

Unele Birouri Judeţene sunt inundate de cereri pentru urna mobilă. În unele localităţi, numărul de cereri ajunge la un sfert sau o treime din totalul populaţiei.

În judeţul Olt, peste 10.800 de persoane au solicitat urna mobilă, conform informaţiilor furnizate de preşedintele Biroului Electoral Judeţean Olt, judecătorul Florentina Meşină. În câteva comune, numărul celor care au solicitat urna mobilă este de o treime din totalul populaţiei, dar Florentina Meşină explică acest lucru prin faptul că în anumite localităţi rurale predomină populaţia în vârstă. O situaţia similară se întâmplă la Dolj. Un număr de 11.248 de cereri de urnă mobilă au fost primite în judeţul Dolj până sâmbătă seară, în condiţiile în care 588.044 de alegători s-au înscris pe listă, potrivit unei centralizări efectuate de Biroul Electoral Judeţean Dolj. Pe locul trei se clasează judeţul Mehedinţi, cu 5 200 de solicitări, către penitenciare, spitale şi cămine de nefamilişti. Şi în judeţul Botoşani peste 4.000 de cetăţeni cu drept de vot au solicitat urna mobilă. În Dâmboviţa, s-au înregistrat peste 3.600 de cereri pentru urna mobilă au fost înregistrate la nivelul judeţului Dâmboviţa. Dacă în jur de 1000 vin din partea deţinuţilor sau a bolnavilor care vor să voteze, restul de 2600 sunt inexplicabile. ''În urma centralizării, avem, provizoriu, un număr de 3.607 cereri pentru urna mobilă. Cele mai multe cereri sunt de la Penitenciarul Mărgineni - 689 şi de la Spitalul Judeţean Târgovişte - 221'', a declarat, preşedintele BEJ Dâmboviţa, Adriana Motoroiu.

În judeţul Galaţi, un număr de 2.913 de persoane aflate în imposibilitatea de a se deplasa la secţiile la care sunt arondate şi-au exprimat intenţia de a vota prin intermediul urnei mobile, a anunţat preşedintele Biroului Electoral Judeţean Galaţi, judecătoarea Carmen Radovei. Dintre acestea 30 sunt în municipiul Galaţi şi 1.291 în restul judeţului. În judeţul Gorj au fost înregistrate 2.286 de solicitări pentru urnele mobile, la 305.378 de alegători, în timp ce la Suceava au existat 1.720 de solicitări, la 574.624 de alegători înscrişi.

Şi la Neamţ s-au înregistrat 1164 de cereri legate de solicitarea urnelor mobile. "O parte dintre preşedinţii secţiilor de votare ne-au sunat să ne întrebe dacă şi în ziua votului se mai pot face solicitări pentru urna mobilă, neştiind exact acest aspect. Le-am explicat că acest lucru se poate face pe tot parcursul zilei. Acestea sunt singurele probleme, să spune aşa, din judeţ", a declarat, pentru Agerpres, Mihaela Cumpăt din cadrul BEJ Neamţ. 650 dintre solicitări au venit din partea pacienţilor internaţi în spitalele din judeţ iar 514 cereri au venit din partea unor persoane nedeplasabile care sunt la domiciliu. La Vaslui, 1.093 de solicitări au fost înregistrate, la 366.945 de alegători înscrişi pe listă. Un caz special se înregistrează la Iaşi, unde, conform unei plângeri depuse de PDL la BEJ, urna mobilă a fost trimisă la Spitalul de Psihiatrie de la Socola împreună cu 700 de buletine de vot, deşi numărul de solicitări de a vota era de 212. În plus, urna a fost trimisă cu un singur membru al secţiei de votare, şi nu cu doi, aşa cum preveder legea. Ce prevede legea în privinţa urnelor mobile Conform articolului 40 din Legea Referendumului, 3/2000, persoanele cu drept de vot care nu se pot deplasa la secţiile de votare pot depune o cerere scrisă prin care solicită urna mobilă la domiciliu. O cerere în numele lor poate fi depusă de organele de conducere a instituţiilor sanitare sau de ocrotiri sociale. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare desemnează un număr de membrii care se deplasează cu o urnă mobilă şi cu materialul necesar votării la locul unde se află cel în cauză.