Ştire şoc: Constanţa a dublat preţul gigacaloriei. Facturile vor sări în aer

50% din populaţie va primi în continuare subvenţie. Însă pentru cei cu venituri mai mari de 786 lei/membru de familie, adică 3.144 lei la doi părinţi şi doi copii, costurile vor creşe substanţial

Constănţenii vor plăti gigacaloria cu 338 de lei lei, dublu faţă de 170 lei cât plăteau până acum. Decizia a fost luată în şedinţa de astăzi a Consiliului Local Municipal, în urma propunerii primarului Radu Mazăre.

"Goliţi-vă conturile!", sfatul primarului

Un al doilea proiect de  hotărâre, "privind aprobarea de ajutoare pentru energia termică în perioada sezonului rece", a fost votat astfel încât peste 50% din populaţia oraşului va beneficia de subvenţii urmând să plătească aceeaşi sumă ca şi anul trecut, adică 170 lei/Gcal. "Cei cu venituri între zero şi 786 lei pe membru de familie, prind un sfert sprijinul guvernului şi trei sferturi sprijinul primăriei, astfel că vor plăti la fel ca anul trecut", a explicat primarul Constanţei.

Primăria va veni şi în sprijinul persoanelor singure, "pe care guvernul le consideră bogate", a spus Mazăre. Astfel cei care au între 1.082 lei şi 1.300 lei, ca persoane singure, vor fi subventionati de primărie cu 25% din factură. Radu Mazăre a precizat însă că "apa caldă nu se mai subvenţionează deloc, era în jur de 8 lei şi acum va fi dublu". Edilul a recomandat însă populaţiei - întrucât unul dintre criteriile de excludere este ca cei care beneficiază de aceste ajutoare să nu aibă conturi mai mari de 3.000 de lei - să-şi retragă banii din bancă, să păstreze în cont doar 2.999 lei  şi restul banilor să-i ţină la buzunar. 

Mazăre îşi încălzeşte casa cu 1.000 de euro pe lună

Ca soluţie alternativă, autorităţile locale constănţene se gândesc la înfiinţarea unei "fabrici de căldură". Investiţia face parte dintr-un proiect în valoare de 100 milioane de euro, care ar urma să fie finanţat de BERD şi pentru care directorul Regiei Judeţene de Apă Constanţa, Felix Stroe, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, au făcut deja demersuri la Londra. "Acum două zile am avut o discuţie cu un înalt funcţionar al BERD, am făcut nişte prestudii de fezabilitate. Cred că provocarea mandatului următor este ajungerea în casele oamenilor cu o gigacalorie mai ieftină", a precizat Radu Mazăre. Întrebat de EVZ dacă va fi afectat de dublarea preţului la gigacalorie, Radu Mazăre a declarat că vila din Mamaia, de pe malul lacului Siutghiol este încălzită  cu gaze: "Eu stau cu chirie, firma plăteşte, nu vreţi să ştiţi cât, că va ia leşinul, 1.000 euro pe lună".