Celebrul interpret britanic Sting, în vârstă de 62 de ani, a declarat că nu va lăsa 'mulţi bani' ca moştenire celor şase copii ai săi, explicând că are cheltuieli mari şi consumă aproape tot ceea ce câştigă.
Într-un interviu publicat de 'Mail on Sunday', el a afirmat că nu vrea să lase urmaşilor săi 'fonduri fiduciare, deoarece acestea se transformă într-un obstacol în calea progresului'. Prin urmare, ei 'trebuie să muncească', a susţinut muzicianul, menţionând că 'rareori îi cer ceva', atitudine pe care el o respectă şi pentru care le este recunoscător.
'Au această etică a muncii care îi face să reuşească prin propriile lor merite', a mai afirmat cântăreţul, referindu-se la copiii săi - trei fete şi trei băieţi - cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani, aminteşte 'Daily Telegraph'.
Sting, al cărui nume adevărat este Gordon Matthew Thomas Sumner, s-a născut într-o familie de muncitori din nord-estul Marii Britanii, şi, datorită succesului în lumea muzicii, are o avere estimată la peste 225 de milioane de euro. În topul celor mai bogaţi artişti din Marea Britanie alcătuit în 2013 de 'The Sunday Times', el ocupă locul nouă, aminteşte EFE.