Factorii de risc vascular, cum este tensiunea arterială ridicată, fumatul, diabetul și obezitatea ar putea determina o îmbătrânire a creierului uman ce poate avea loc cu până la 10 ani mai devreme decât în mod normal, anunță Jurnalul Oficial al Academiei Americane de Neurologie.
Cercetărorii au descoperit că persoanele supuse unor astfel de factori de risc au un creier de dimensiuni reduse și o activitate cerebrală diminuată pe parcursul vieții. Este esențial să vă tratați de timpuriu „Factorii de risc vascular ne afectează creierul și abilitatea de a gândi chiar și la vârsta mijlocie și este necesar să tratăm aceste afecțiuni dacă vrem să avem o minte și un trup sănătos”, declară autorul studiului, Dr. Charles DeCarli. O dietă sănătoasă și exercițiile fizice sunt importante, dar dacă deveniți hipertensivi sau vă îmbolnăviți de diabet, este esențial să vă tratați, adaugă medicul. Studiul a cuprins 1352 de persoane, cărora li s-a măsurat masa corporală, tensiunea arterială, colesterolul și li s-au făcut teste de depistare a diabetului, dar și RMN-uri craniene. Identificarea și înțelegerea modului în care acești factori de risc determină accelerarea procesului de îmbătrânire i-ar putea influența pe cei vizați să se trateze cât mai curând posibil, precizează DeCarli.