Se cunosc finalistele de la Miami. Campioanele de Roland Garros și US Open luptă pentru trofeul din Florida

Ultimul act al întrecerii Premier Mandatory de la Miami se va da între americanca Sloane Stephens, campioana en-titre de la US Open 2017, și letona Jelena Ostapenko, triumfătoare la Roland Garros 2017.

Sloane Stephens (locul 12 mondial) a dispus în semifinale de bielorusa Victoria Azarenka (fost lider mondial/locul 186 WTA), jucătoare revenită recent în circuit după mai multe luni de absență, cu scorul de 3-6, 6-2, 6-1. 

De partea cealaltă, Jelena Ostapenko (5 WTA) a acces în finală grație victoriei obținute în fața americancei Danielle Collins (93 WTA), jucătoare venită din calificări, scor 7-6, 6-3. Așadar, Stephens și Ostapenko se vor întâlni cu această ocazie pentru prima dată în circuitul WTA.