Stenogramele otrăvite: cum se scoate lumea la vot

Simbioza dintre politicienii de la PNL şi jurnaliştii de la Antena 3 este totală. Îşi dau indicaţii unii altora

La începutul săptămânii, pe piaţa media au apărut câteva stenograme ale şedinţelor de campanie de la sediul PNL. Multe discuţii privesc chestiuni tehnice, dar apar şi sugestii referitoare la campania negativă, folosirea de mesaje otrăvite. O altă concluzie a stenogramelor este că USL dictează canalelor media aparţinând trustului Intact precum şi unor membri ai societăţii civile care pozează în independenţi. "Să stea la Băsescu" "Eugen Nicolaescu: Se referă la condiţiile şi discursul lui Traian Băsescu, la MRU - complice la furturi - ar trebui transmis la Antena 3 să includă în toate promurile îndemnul să meargă la vot". El şi Relu Fenechiu dădeau astfel indicaţii editoriale celor de la Antena 3. Apoi, Fenechiu, şeful de campanie al PNL, afirmă: "Trebuie să facem, prin rotaţie cu PSD, în fiecare zi, o temă pentru Jurnalul Naţional". La aceeaşi şedinţă s-au dat indicaţii ca "cineva de la Antena 3 şi Jurnalul Naţional să stea la Băsescu", adică să urmărească fiecare mişcare a preşedintelui suspendat. "România TV e problema PSD", mai spune Fenechiu, arătând că partenerii lor de coaliţie au influenţă la RTV. Legătura indisolubilă cu presa este dată de fraza: "După melodie, Radu Tudor sugera să intre Crin Antonescu". Jihadul declanşat pe internet O altă ţintă urmărită în campania pentru referendum a fost fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, pentru că stă bine în sondaje. Strategul din spatele campaniei PNL, Bogdan Teodorescu, spune: "MRU trebuie dat în judecată, trebuie atins, e la 35%". Asta s-a şi întâmplat a doua zi. Parte a campaniei otrăvite este şi "guerilla digitală", angajarea de postaci care de la 8 dimineaţa la 12 noaptea umplu toate forumurile de pe internet cu mesaje propagandistice şi atacuri la adresa adversarilor politici. "Pentru online - Facebook, reţele de socializare, bloguri, site-uri avem nevoie de 20 de oameni, se lucrează non stop", sună indicaţia lui Relu Fenechiu. Apoi se vorbeşte de scoaterea cu forţa a oamenilor la vot: "În anexă veţi găsi o listă cu numărul minim de votanţi pe care fiecare filială trebuie să îi mobilizeze la vot."

"Dan Motreanu: Avem o problemă în legătură cu pieţele mari, le pierdem şi ca simbol trebuiesc recuperate - ar trebui motivaţi membrii să fi e acolo zilnic." "Relu Fenechiu: Cum stăm cu guerilla digitală?" "Violeta Vijulie: De mâine începem, George Dumitrica nu mai dă 20 de oameni, vor fi 2 locaţii în Bucureşti în care o să lucreze de la 8.00 la 24.00

"MRU trebuie dat în judecată, trebuie atins, e la 35%." BOGDAN TEODORESCU, strateg de campanie la PNL. Indicaţia sa a stat la baza plângerii penale depuse a doua zi de USL