Stelian Tănase acuză PRESIUNI GRAVE din direcţia lui Victor Ponta. EVZ îi cere ŞEFULUI TVR să fie ONEST până la capăt şi să prezinte toate MESAJELE DE AMENINŢARE

Sub titlul ”Cazul Nistorescu”, preşedintele director-general al TVR Stelian Tănase, a publicat un text în care dezvăluie faptul că este ţinta unor ameninţări şi presiuni provenite din zona prim-ministrului Victor Ponta. ”Am primit încă de luni dimineață pe email, sms, telefon, sau în direct atenționări, mai ales din zona consilierilor și a amicilor premierului”, dezvăluie şeful TVR în textul publicat astăzi. Acesta a explicat că primeşte astfel de mesaje pentru că refuză să rezilieze contractul pe care jurnalistul Cornel Nistorescu îl are cu TVR.

”Faptele – luni Cornel Nistorescu a publicat un articol în Cotidianul.ro in care critică ideea de a-l suspenda pe Traian Băsescu. Țintele criticilor autorului sunt pe rînd Traian Băsescu însuși, Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta. Se pare că articolul i-a fost arătat de un binevoitor premierului care s-a supărat foarte tare. Ceilalți doi, nu”, explică Stelian Tănase ce a provocat seria de ameninţări primită.

Stelian Tănase a vorbit şi despre modul în care a perceput aceste ameninţări, fără a da însă detalii legate de persoanele care i-au transmis mesajele.

”Nu pot să spun că mi-a facut plăcere, dimpotrivă. Veți spune ce legătură are cu mine articolul incriminat. În plus, Nistorescu este liber să scrie ce crede el de cuviință. De ce sunt presat eu, Stelian Tănase? E simplu. Nistorescu colaborează cu TVR, iar eu sunt directorul TVR. Unii cred că TVR se subordonează guvernului. Eventual, Nistorescu ar trebui dat afară.  A apărut chiar ideea (fandacsia, zic eu ) că Nistorescu ar juca un rol prea mare pe lingă mine în conducerea TVR și se construiesc tot felul de scenarii. Suntem o țară de scenariști, cert. Adevărul este că Nistorescu nu are niciun rol dincolo de propria lui emisiune. Niciunul (...)P.S. Voi reveni cu amănunte, merită. Lucrurile acestea care nu se spun sau se spun doar în șoaptă și care infestează mediul politic merită mai multă atenție”, a scris Tănase pe blogul personal.

Situaţia descrisă de preşedintele TVR este una extrem de gravă şi cei care au comentat postarea lui Stelian Tănase, pe blogul său, l-au lăudat pentru exerciţiul de sinceritate, chiar dacă acesta nu a publicat încă mesajele primite sau numele celor care au transmis aceste mesaje.

Redacţia EVZ îi cere şefului TVR să fie onest până la capăt, să publice imediat toate mesajele primite şi să indice cu nume şi prenume persoanele care i-au adresat astfel de ameninţări.  

Postarea în care vorbeşte despre presiunile exercitate pentru a-i rezilia contractul lui Cornel Nistorescu mai face referire la câteva ”persoane de la vârful TVR” despre care Stelian Tănase vorbeşte în termeni peiorativi.

”Sunt totuși cîteva persoane la vîrful TVR care exercită o influență mult mai mare decit le dă dreptul funcțiile, valoarea, etc. dar acelea se recrutează dintre cei care reazemă ușile miniștrilor și diverșilor lideri politici de care sunt protejați, fapt care îi face intangibili. Numele lor se cunosc bine în TVR”, spune Tănase.

Editorialul lui Nistorescu:

Suspendarea contra gunoiul băgat sub preş

Între suspendarea lui Traian Băsescu şi votul pentru alegerea lui Victor Ponta ce aleg? Nici una din variante! Dar între suspendarea lui Traian Băsescu şi debarcarea lui Victor Ponta ce aş alege? Amândouă!

Campania iniţiată de Călin Popescu Tăriceanu face parte din reţeta de propagandă a PSD-ului în campania electorală. A insista pe suspendarea lui Traian Băsescu este egal cu a arăta lupul bătrân din pădure în vreme ce ţi se ia mielul din curte. Este tot o şmecherie ieftină, care ascunde o încercare de a păstra captiv electoratul de la ultimul referendum.

Aşa cum spuneam la începutul textului, Traian Băsescu merită suspendat şi răs-suspendat. Chiar şi în ultima zi de mandat. Evident, cu valoare strict simbolică, mai ales pentru viitorul ţării noastre. Adică aceea de a atrage atenţia asupra sancţiunii publice pe seama unui tip de comportament. Să ţină minte toţi politicienii că în cazul în care repetă trăsnăile jucătorului Băsescu vor păţi la fel. Or, Victor Ponta nu asta urmăreşte! Fericit nevoie mare, ar repeta şi el ce a făcut Ceau-Băsescu. Ba în unele cazuri chiar face. Şi la el contractele se dau pe veresie ca la Udrea, Boc şi Băsescu. Şi PSD-ul ar face exact ce a făcut PDL-ul pe vremea când era la guvernare şi preşedintele îi ţinea spatele. Ba chiar se poartă la fel. Aş zice că, în materie de forţare a legilor, mai abitir. PDL-ul învârtea banii cu tupeu. PSD-ul învârte legile ca să poată mişca banii cu acoperire formal legală...

Suspendarea anunţată de Călin Popescu Tăriceanu este un show politic care să ţină lumea înfuriată pe Traian Băsescu. (textul integral aici)