Stelian Gal, numit la şefia Transelectrica

Consiliul de Administraţie al Transelectrica, operatorul reţelei de transport al electricităţii, a aprobat astăzi numirea lui Stelian Gal la conducerea companiei de stat, începând cu data de 15 noiembrie.

Gal revine astfel în fruntea societăţii, după ce a mai condus compania din septembrie 2005 până în ianuarie 2009, când a fost înlocuit din funcţie de fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, cu Adrian Băicuşi. Acesta din urmă şi-a depus demisia în urmă cu circa două săptămâni. După plecarea sa de la conducerea Transelectrica, Gal a fost numit în funcţia de director al Sucursalei de Transport Sibiu, oraş din care provine actualul ministru al Economiei, Ion Ariton.

Aceasta este a doua schimbare operată la vârful unei companii din portofoliul Ministerului Economiei de la venirea lui Ion Ariton. Prima a fost numirea lui Florin Cosma, directorul Dispeceratului Naţional de Gaze, la conducerea Transgaz, în locul lui Florin Muntean, numit de Adriean Videanu.